U Cluj a avut un start de sezon perfect şi întîlneşte Steaua în etapa a treia, meci care se va juca la Ploieşti. Patronul ardelenilor, Florian Walter, spune că e convins că echipa sa nu va pierde şi crede că numărul mare de noutăţi din lotul roş-albaştrilor poate fi un avantaj pentru clujeni
"Mi-a fost mai frică de meciul cu Mioveni decît mi-e acum de cel cu Steaua, vă spun sincer. Era prima etapă, jucam pe terenul unei nou-promovate, ei veneau cu mare aplomb. Acum mergem la victorie sau egal, nici nu mă gîndesc la altceva. Victoria cu Rapidul ne-a dat mare încredere, iar meciul cu Lazio a scos în evidenţă multe aspecte pozitive".
U Cluj are două victorii după primele două etape. Ardelenii au învins în prima rundă la CS Mioveni, 1-0, şi pe Rapid, pe teren propriu, cu 2-0. Elevii lui Ionuţ Badea au jucat un amical cu Lazio, pierdut cu 1-4.
"Cei de la Steaua au adus, într-adevăr, jucători cu valoare, dar nu poţi face o echipă în două săptămîni, să fim serioşi. Nouă ne-a luat şapte luni să ne închegăm şi mai avem încă de lucru.
Acum mergem să ne luăm la trîntă cu Steaua, nu va fi uşor, dar sperăm să fie mulţi fani aproape de noi. Ambele echipe sunt tehnice, joacă rapid şi direct pe poartă, rămîne doar să ne ajute şi gazonul, să fie în cele mai bune condiţii la ora jocului", a spus Walter pentru Ziua de Cluj.
Steaua - U Cluj se va dusputa duminică, de la 20:30, pe stadionul Astra din Ploieşti. Partida va fi în direct la DigiSport şi liveTEXT pe GSP.ro
{{text}}