Liga 1

Cum vrea Ionuţ Popa s-o bată pe Astra » "Să joace aşa cum îi antrenez" :)

Ionut Popa

Articol de Cristian Marinescu  —  joi, 11 august 2011

Antrenorul Ionuţ Popa vrea să cîştige primele puncte din acest sezon împotriva Astrei, în partida de vineri, de pe DigiSport, de la ora 18:45

"În primele două etape am avut unele scuze îndreptăţite, fiindcă am întîlnit Universitatea Cluj şi Steaua, două formaţii care se luptă la titlu şi la cupele europene, dar acum le cer jucătorilor să demonstreze că au ambiţie şi mai ales valoare. Întîlnim o formaţie valoroasă, care face transferuri pe bandă rulantă, în timp ce noi ne-am întărit doar cu jucători liberi de contract. Trebuie să cîştigăm meciul cu Astra pentru că avem mare nevoie de puncte în clasament. Le-am spus băieţilor că vreau să joace aşa cum îi antrenez şi atunci vom cîştiga", a spus tehnicianul.

Unul dintre veteranii Mioveniului, Ilie Baicu (37 de ani), speră s-o bată din nou pe Astra. "Am mai cîştigat împotriva Astrei pe vremea cînd evoluam la FC Argeş. Atunci i-am bătut cu 2-1, şi sper ca acelaşi rezultat să fie şi acum. Cei de la Astra vin cu gîndul să plece cu puncte, dar nu trebuie să le dăm nici o şansă. Avem nevoie de puncte fiindcă n-am luat nici unul pînă acum. Mă pregătesc cît pot de bine şi voi da totul atunci când se va apela la mine", a spus Baicu.


Argeşenii se confruntă cu unele problme de lot pentru confruntarea de mîine cu Astra. Naidin şi Enache sînt accidentaţi, iar fundaşul Adrian Iordache nu a primit încă certificatul de transfer internaţional de la Lankaran. "Enache este la a patra accidentare în mai puţin de un an. Se întîmplă ceva cu acest băiat. Problemele lui apar pe sistem muscular şi este un mare semn de întrebare acest lucru", a comentat Popa.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.