CS Mioveni a pierdut în faţa Astrei, 0-1. Marius Şumudică a debutat cu o victorie pe banca prahovenilor.
Astra a condus cu 1-0 la pauză. Bruno Miguel(21) a marcat singurul gol al primei reprize. Fundaşul central l-a bătut pe Hăisan reluînd de la bara a doua o centrare din corner. Prahovenii au dominat prima parte a meciului, Strătilă avînd o ocazie foarte bună cînd a trimis la colţul lung în minutul 29, dar Hăisan a respins în corner.
Nicolae Dică a avut cea mai mare ocazie a gazdelor. Pe finalul reprizei, fostul stelist a trimis pe lîngă poartă din doar 6 metri. Fundaşul central al gazdelor, Miulescu, a plătit pentru jocul dur al celor două echipe. Miulescu şi-a spart capul la un duel cu un adversar, dar a reintrat pe teren după ce a primit îngrijiri medicale.
În repriza secundă, gazdele au avut mai multă iniţiativă, dar fără să reuşească să egaleze. Tănasă a ratat incredibil din 7 metri, demonstrîndu-i lui Ionuţ Popa că Mioveniul are nevoie de un atacant de valoare pentru a evita retrogradarea. Astra a preferat acţiunile pe contraatac. Strătilă şi-a pus în valoare viteza, reuşind cîteva raiduri care le-a dat fiori jucătorilor Mioveniului.
În minutul 90, nou-intratul Dina i-a aplicat o lovitură lui Bruno Miguel şi a fost eliminat. CS Mioveni pierde şi al treilea meci din acest campionat şi rămîne fără nici un punct, iar Astra a speră să devină echipa cu care patronul Ioan Niculae vrea să atace primele locuri.
Echipele de start
CS MIOVENI: Hăisan - I. Voicu, Miulescu, M. Olteanu, G. Neagu - V. Gheorghe, Naidin, Mărgăritescu, Ayza - N. Dică - C. Tănasă
Rezerve: Oct. Popescu, B. Stoica, E. Crăciun, Dina, Cl. Ionescu, Neaga,Săndulescu
ASTRA: S.Lung jr - Ov. Mihalache, Bruno Miguel, L. Goian, Morais - Strătilă, Takayuki, N'Doye, Al. Stan - Fatai, Miranda
Rezerve: Lungu, Oprsal, Măţel , Ologu, Ţigănaşu, B. Rusu, C.Matei
Arbitru: Cr. Balaj (Baia Mare). Asistenţi: Z. Szekely (Baia Mare), Oct. Şovre (Baia Mare)
Bilete: 10 lei - intrare generală
Între timp, ploieştenii şi-au schimbat antrenorul, patronul Ioan Niculae înlocuindu-l pe Tibor Selymes cu Marius Şumudică, întărindu-se şi cu foştii dinamovişti Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu. Şumudică revine în Liga 1, după ce anul trecut a fost demis în etapa a 29-a de pe banca Rapidului.
Partida a început la ora 18:45, pe DigiSport şi liveTEXT pe GSP.RO.
{{text}}