Fotbal   •   Liga 1   •   CHIAJNA - VASLUI 0-3

Echipa lui Hizo a renăscut la Chiajna » Concordia - Vaslui 0-3

+9 Foto
Vasluienii au cîştigat clar la Chiajna, 3-0

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 13 august 2011

 

FC Vaslui a reuşit prima victorie din acest sezon, 3-0 pe terenul Concordiei Chiajna.

Gazdele n-au avut nici o ocazie importantă la poarta lui Cerniauskas în prima repriză. Moldovenii s-au bazat pe raidurile lui Gerlem şi a lui Wesley. Ultimul a şi reuşit deschiderea scorului. După o combinaţie cu Adailton, Wesley a marcat cu capul din 7 metri(33).

Căpitanul vasluienilor a ieşit de pe teren accidentat în minutul 41.


Repriza a doua a aparţinut tot elevilor lui Viorel Hizo. Adailton a avut şansa să înscrie golul doi, dar Gerlem a şutat puternic în diagonală, mingea lovind bara(68). Vasluienii au dominat clar şi s-au desprins în finalul meciului. Bălace a marcat golul doi în minutul 87, finalizînd ca un adevărat atacant. Zmeu a stabilit scorul final, 0-3, gol cu capul servit ideal de Adailton.



Echipe de start

Concordia: Niţă - P. Marin, Mamele, Bozga, De Freitas - Ad. Popa, Silviu Pană, Sorin Pană, Muzac - Iordache, Bălţoi

Rezerve: Gospodinov, Stoica, Dima, Stere, Iliescu, Salem, Mihalcea



FC Vaslui: Cerniauskas - Jovanovici, Balaur, Farkas, Bălace - Gerlem, R. Costin, Sînmărtean - Wesley, Adailton -Temwanjera.

Rezerve: Puia, Gheorghiu, Zmeu, Buhăescu, Neagu, Bello, Annang

Meciul a fost în direct la Digi Sport şi liveTEXT pe GSP.ro



După ce a ratat calificarea în play-offul Ligii Campionilor, Vasluiul încearcă să îşi ia revanşa în faţa suporterilor şi caută prima victorie în Liga 1, în deplasarea de la Chiajna.




Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.