Titanul Giuleştiului, Daniel Pancu, a reînviat aseară şi a învins Petrolul în derby-ul muncitoresc cînd nimeni nu se mai aştepta.
Detaliile fac diferenţa. Veteranul Daniel Pancu a intrat aseară, a dat gol la prima ocazie pe care-a avut-o, ura şi la gară!
Rapidiştii au jonglat cu ocaziile în prima parte. Surdu (8) a trimis surd, cu capul, peste bară, irosind şi centrarea lui Creţu, dar şi deschiderea scorului. Colţescu n-a vrut să dea penalty la henţul în careu al lui Opriţa (20), iar imediat Zimmerman a lăsat cleiul de pe mănuşi şi a scos de pe linia porţii reluarea lui Alexa. Apărarea-kamikaze a ploieştenilor a mai fost o dată în corzi, însă Sipovici (40) a blocat drumul spre gol pe care era Roman.
Zgomot, nu muzică
Frenezia din tribune a "găzarilor", a la Boca Juniors, i-a împins de la spate pe elevii lui Vivi Răchită. "Lupii" au încercat prin orice mijloc să-şi muşte adversarul, însă lovitura ce s-ar fi vrut letală a lipsit în prima jumătate. Hei-rupismul galben-albaştrilor a fost lăudabil, dar nu şi eficient, aceştia apropiindu-se mai mult de buturile lui Coman la fazele fixe, bătute cînd mai bine, cînd mai slab de omniprezentul Florentin Dumitru. În rest, încăierare, pasiune, orgolii, nerv, cam puţin fotbal de calitate.
Răzbunarea tra-la-la
Artileria grea a venit după pauză. Komazek (57) a refuzat rolul de erou, nereuşind să-l învingă pe Coman din cîţiva metri, neajungînd la minge. Tot el a mai aruncat la coş trei situaţii oportune de a puncta, o dată din careu, fiind blocat, de alte două ori, din lovituri libere. S-a jucat pe contre, fără milă pentru efortul fizic. Herea (60) l-a remarcat pe Zimmerman, portarul ploieştenilor scoţînd apoi acrobatic şutul viclean al lui Cassio. Fundaşii au avut mult de muncă, blocînd fiecare cum a putut, mai stîngaci, mai enervant de sigur. Pe final, istoria au scris-o clasicii reveniţi la viaţă, fiindcă şi Apostol, artizanul centrării decisive, intrase de minute bune într-o eclipsă totală de idei.
Rapidiştii au vrut un penalty
Echipa giuleşteană a solicitat penalty în minutul 21, atunci cînd Opriţa a atins mingea cu mîna la un corner al rapidiştilor. Teixeira a executat cornerul, Cassio a ratat lovitura de cap şi mingea a fost atinsă de Opriţa cu mîna. În pauza partidei, Basarab Panduru a declarat la Dolce Sport că s-ar fi putut acorda penalty, deşi a fost o fază foarte grea.
Debut pentru Mitea
Atacantul ploieştenilor, Nicolae Mitea, a revenit într-un meci oficial după mai bine de doi ani. Ultima sa partidă a fost FC Argeş - Dinamo, 5-2, pe 10 iunie 2009. Fotbalistul de 26 de ani l-a înlocuit în minutul 84 pe Vali Negru şi a bifat meciul său cu numărul 22 în Liga 1.
I-au spălat tricoul pe bancă
În minutele de prelungire, mijlocaşul giuleştean Iulian Apostol şi-a spart capul după un duel cu un adversar. Apostol a părăsit terenul, iar "centralul" Sebastian Colţescu nu i-a permis accesul pentru că tricoul său era pătat de sînge. Maseurii echipei au fost nevoiţi să-i spele echipamentul de joc chiar pe marginea terenului. În cele din urmă, Apostol a putut reveni pe gazon pentru secundele de final.
Coman a strîns din dinţi
După ce toată săptămîna nu s-a antrenat la capacitate maximă, acuzînd dureri la spate, Dani Coman a fost titular aseară, iar în prima repriză s-a lovit iarăşi. Speriat că "Robocop" ar putea ceda în partea a doua, Răzvan i-a transmis lui Straton să se încălzească la pauza meciului. Pînă la urmă, Coman a rămas pe teren pînă la final, avînd o prestaţie foarte bună.
Incidente la final
Jandarmii prezenţi la partida de la Buzău au avut o intervenţie în forţă la finalul partidei, atunci cînd galeria Petrolului părăsea stadionul. Din cauza cîtorva fani prahoveni recalcitranţi, forţele de ordine au intervenit, lovind chiar şi copii, şi bătrîni. Jandarmii au folosit şi gaze, iar mai multe persoane au fost aproape de leşin.
Inbox
- Copos a fost aseară la meci, ajungînd la stadion cu cîteva minute înaintea fluierului de start. Patronul a urmărit meciului alături de Dinu Gheorghe, care a renunţat la obiceiul de a sta pe bancă.
- Rui Duarte e singurul fotbalist din lotul Rapidului care n-a făcut deplasarea la Buzău. Portughezul e în perioada de recuperare după ce a fost la tratament în Serbia. Duarte a suferit sîmbăta trecută o ruptură musculară.
- Fanii Petrolului au scandat în repetate rînduri scandări xenofobe la adresa Rapidului. Prahovenii riscă şi să li se închidă porţile după ce aseară au aruncat cu torţe pe teren şi au aprins fumigene.
"Fără golurile lui Pancu probabil nu am fi fost acum în Europa League. Prin prestaţiile sale de sezonul trecut, el ne-a ajutat enorm" (Dani Coman, portar Rapid)
"Jucătorii noştri au 200.000 salariul pe an, iar ai lor 20.000. Aici e diferenţa de valoare şi era normal să cîştigăm!" (George Copos, patron Rapid)
"Le-am spus băieţilor să aibă răbdare pentru că vom marca. Asta demonstrează că avem spirit şi toţi ştim ceea ce vrem ca să ne atingem obiectivele!" (Răzvan Lucescu, antrenor Rapid)
"Păcat că nu am fost atenţi pe ultimele cinci minute. Cred că meritam un egal, după felul în care ne-am dăruit! Banca de rezervă a Rapidului cîştigă cît valoarea întreg lotului nostru" (Valeriu Răchită, antrenor Petrolul)
{{text}}