Ploieşteanul Adrian Illyes a fost chemat la raport după ce a făcut praf primul său meci ca arbitru de centru în Liga 1, întîlnirea dintre Dinamo şi Pandurii, terminată cu victoria dinamoviştilor, scor 2-0. Originar din Ploieşti, "centralul" a fost sunat duminică dimineaţă de către observatorul jocului Steaua - Universitatea Cluj, Gheorghe Constantin din Suceava. Acesta i-a transmis "centralului" să vină, cu două ore înaintea startului meciului de pe stadionul Astra, la vestiare pentru a purta o discuţie, în urma prestaţiei sale. Illyes s-a conformat şi a venit să discute cu vicepreşdintele Comisie Centrale a Arbitrilor.
"L-am chemat la stadion pentru că am vrut să am o discuţie serioasă cu el, iar acum am avut cea mai bună şansă, după ce a făcut la meciul Dinamo-Pandurii. Am vorbit cu Adrian, pentru că este un arbitru în care am crezut şi pe care l-am ajutat în carieră. L-am promovat de la Liga a III-a în Liga a II-a şi iată că acum a fost delegat de către Vasile Avram la un meci din prima ligă", a precizat Constantin.
Acesta a continuat: "L-am băgat într-un birou la stadionul Astra şi i-am explicat fiecare greşeală pe care a comis-o. I-am desenat pe un blocnotes ca să priceapă". După terminarea şedinţei dintre cei doi, arbitrul Illyes a rămas să vadă victoria Stelei, apoi a plecat acasă cu taxiul.
GREŞELILE LUI ILLYES LA DINAMO-PANDURII
1. În minutul 11, Torje a sprintat în interiorul careului celor de la Pandurii, a fost ajuns de Chiricheş şi a căzut ca fulgerat. Arbitrul a dictat penalty, însă reluările au arătat că fundaşul gorjenilor nu l-a atins pe dinamovist. Penalty-ul bătut de Cătălin Munteanu a fost scos însă de Lazar.
2. După numai zece minute, altă greşeală: Dinamo marchează prin Niculae, dar golul este anulat pentru ofsaid la Dănciulescu. Pe reluările TV s-a văzut însă că Rusu îl scoate din ofsaid pe dinamovist.
3. În minutul 43, "centralul" a ieşit din nou "la rampă", cînd nu i-a dat decît "galben" lui Bakaj pentru un fault cu talpa pe tibie asupra lui Pintilii, deşi intervenţia dinamovistului era de cartonaş roşu.
4. În minutul 62, Illyes nu a văzut un fault evident în careu al lui Rusu la Torje.
5. Nouă minute mai tîrziu, "centralul" acordă uşor un penalty aceluiaşi Torje (71), după un contact "umăr la umăr" cu fundaşul Alexandru Vlad.
CARIERA ARBITRULUI ILLYES
- primul meci la Liga a III-a // FC Cisnădie - Liberty Oradea II 1-0 (28 noiembrie 2008)
- primul meci la Liga a II-a // CSM Rîmnicu Sărat - Gloria Buzău 0-1 (17 aprilie 2010)
- primul meci la Liga I // Dinamo Bucureşti - Pandurii Tg. Jiu 2-0 (13 august 2011)
- a arbitrat şi un meci de fotbal feminin // Galaxy Ploieşti - Motorul Oradea 0-3
- a fost de trei ori rezervă la meciurile din Liga 1 // Unirea Urziceni - Victoria Brăneşti 2-1 (4 mai 2011), Petrolul Ploieşti - Oţelul Galaţi 2-1 (25 iulie 2011), Gaz Metan - Dinamo 0-5 (31 iulie 2011)
{{text}}