Veşti bune pentru microbişti şi pentru cluburi: ultraşii nu s-au dat în spectacol în ultima rundă de Liga 1, aşa că nu vor exista suspendări de terenuri şi nici amenzi pe adresa grupărilor. Cu toate acestea, nu au lipsit incidentele din afara gazonului. Organele de ordine au avut de furcă la Buzău cu suporterii Petrolului, existînd acuze şi de o parte, şi de cealaltă vizavi de cine a provocat un conflict ce s-ar fi putut solda cu victime. Iar fanii lui U Cluj nu au fost lăsaţi pe arenă decît dupa minutul 10 la meciul cu Steaua de la Ploieşti, deşi organele abilitate au permis accesul a diverşi fani ai roş-albaştrilor în zone în care nu aveau tichet, creînd divergenţe nejustificate.
Acest start de sezon a adus un lucru inedit, nu şi pozitiv, pentru spectatorul de fotbal din România. Echipele au ajuns să nu mai joace pe terenul obişnuit, de acasă, multe fiind obligate să meargă în exil.
"Cîinii" rămîn pe al lor stadion
Astfel, începînd cu prima partidă pe care trebuie să o dispute pe gazon propriu, Dinamo se va întoarce în Ştefan cel Mare. Cu spectatori, întrucît cu Pandurii (2-0), arena a fost suspendată şi s-a jucat cu porţile închise. Astfel, duminică, 28 august, derby-ul cu Oţelul este primul meci pe care "cîinii" îl organizează cu spectatori în Liga 1 în acest sezon.
Constanţa, Ploieşti, Buzău pentru Steaua
Steaua se mută din nou. Nu mai are nici ea terenul suspendat, începînd cu primul meci considerat acasă, după ce a fost nevoită să joace la Constanţa, respectiv Ploieşti. Dar cum Ghencea nu mai este "acasă" pentru roş-albaştri, ei vor juca împotriva celor de la Tîrgu Mureş la 100 de kilometri depărtare de Capitală, la Buzău, aşa cum este trecut în caietul de licenţiere al grupării fost "militare". Gigi Becali a declarat că s-ar fi demarat tratativele cu MApN ca Steaua să revină în Ghencea, că îşi ia angajamentul că în două săptămîni ar face gazonul să fie practicabil pentru fotbal, dar mai e mult pînă departe, pînă la a se ajunge din nou acasă.
Giuleştenii lăcrimează după Giuleşti
Rapid aşteaptă să vadă cum se soluţionează divergenţele cu Ministerul Transporturilor ca să revină pe arena din Giuleşti. Duminică, vor juca împotriva Concordiei în exil la Piteşti, Iar pe 10 septembrie, următorul meci de acasă, cu Braşovul, l-ar putea bifa pe noua Naţional Arena. De văzut cum se vor materializa discuţiile la nivel înalt, întrucît şi jucătorii, şi fanii consideră că "acasă" pentru ei înseamnă Giuleşti şi Grant. Atît.
"Lupii" şi "Şepcile roşii" îşi definitivează casa
Alte două grupări de tradiţie din fotbalul intern, Petrolul şi U Cluj au alte emoţii. Aşteaptă ca noile lor arene, ultramoderne, să fie date spre folosire. "Găzarii" vor mai juca un meci la Buzău, după care, începînd din 24 septembrie, cu Dinamo, vor evolua pe "Ilie Oană". Ardelenii aşteaptă ca în zilele viitoare să primească OK-ul de a juca pe Cluj Arena, însă contra Petrolului vor disputa partida tot la Mediaş.
Fotbal • Liga 1 • VEŞTI BUNE
S-au liniştit suporterii? Nici un incident în ultima etapă, Comisia de Disciplină n-are ce judeca ;)
Suporterii prezenţi pe stadion n-au mai creat probleme în etapa a 3-a
Articol de Eduard Apostol — marți, 16 august 2011
{{text}}