Liga 1

Copos a plătit 30.000 de euro şi Rapid e lăsată în Giuleşti pînă pe 30 octombrie » Acasă pe datorie

Suporterii Rapidului şi-au asumat plata celor 120.000 de euro rămaşi restanţi către clubul sportiv pînă la 30 octombrie

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

LPF insistă că meciul cu Chiajna se va juca tot la Piteşti, dar rapidiştii sperau aseară că vor obţine acordul televiziunii care va transmite meciul, Dolce Sport, pentru a evolua acasă chiar din această etapă


După o lună de exil, rapidiştii şi-au rezolvat în 24 de ore revenirea în Giuleşti. "Am semnat o nouă înţelegere valabilă pînă la 30 octombrie, adică timp de cinci meciuri. Dacă pînă atunci nu primim şi restul de bani, 120.000 de euro eşalonaţi pe cinci tranşe, convenţia cade şi echipa va primi din nou interdicţia de a mai folosi arena", a anunţat ieri preşedintele CS Rapid, Vali Ionescu.

LPF: "Cu Chiajna, tot la Piteşti!"
Rapidiştii doresc să revină acasă chiar de duminică, de la meciul cu Chiajna, dar LPF nu e de acord. "Meciul se va juca la Piteşti, cum a fost programat iniţial. Regulamentul nu-ţi dă voie să schimbi locul de disputare a partidei decît dacă anunţi asta cu cel puţin 7 zile înainte", a precizat aseară Mircea Cezar Ionescu, şeful departamentului Competiţii al LPF. Totuşi, conducătorii din Grant mai sperau să-i înduplece în ultimul ceas pe reprezentanţii Ligii să schimbe programarea, dar pentru asta aveau nevoie de acordul televiziunii care va transmite meciul, Dolce Sport. În caz contrar, elevii lui Răzvan vor călca iar gazonul de acasă abia peste trei săptămîni, cu FC Braşov.

Fanii plătesc restul datoriei
Suporterii Rapidului şi-au asumat plata celor 120.000 de euro rămaşi restanţi către clubul sportiv pînă la 30 octombrie, banii urmînd să vină din încasările din bilete. Aşa cum Gazeta a informat la începutul acestei luni, la partidele cu Chiajna, FC Braşov, CFR Cluj, CS Mioveni şi Astra preţurile biletelor vor fi special mărite pentru a acoperi debitul. "Ar trebui să primim un miliard de lei după fiecare joc pentru stingerea datoriei. În plus, noul contract obligă Rapidul la plata utilităţilor şi a unei chirii de 1.000 de euro pe meci", a anunţat Vali Ionescu. Părţile au parafat noul acord doar după ce şefilor rapidişti le-a fost acceptată principala doleanţă: să plătească doar facturile proprii pentru utilizarea arenei, şi nu la comun, pentru toate secţiile care foloseau stadionul, cum era pînă acum.


30 de lei va fi preţul minim al unui bilet la următoarele cinci meciuri de acasă pentru ca ultraşii să reuşească să plătească la termen restul datoriei. Pînă acum, la meciurile obişnuite de acasă cel mai ieftin tichet era 10 lei

Declaraţii
"Sperăm ca echipa să învingă în Polonia pentru ca suporterii să ia cu asalt stadionul la meciul cu Chiajna şi încasările să acopere mare parte din restul datoriei către clubul sportiv"
Gigi Corsicanu, lider de galerie Rapid

"Nu e nici un fel de problemă dacă duminică vom juca în Giuleşti şi nu la Piteşti. Chiar ne-am bucura, doar sub presiune putem să ne dăm şi noi seama de forţa echipei noastre"
Eugen Trică, manager general Concordia Chiajna


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.