Sporturi   •   Tenis   •   INEDIT

Amintiri din Ziua Infernului » Nadal povesteşte ce făcea pe 11 septembrie 2001

Rafael Nadal avea doar 15 ani în 2001

Articol de George Russo   —  miercuri, 17 august 2011

Spaniolul Rafael Nadal, numărul 2 mondial, a vorbit de curînd despre cum a trăit el ziua de 11 septembrie 2001, ziua atacurilor teroriste asupra Statelor Unite ale Americii. Atunci 3.000 de oameni au murit numai la Turnurile Gemene din New York, lovite de două avioane deturnate de terorişti.

"Jucam un meci pentru a cîştiga primul meu punct ATP, la Madrid. Am pierdut după ce am avut 13 mingi de meci în faţa lui Guillermo Platel. Chiar după meci am văzut nenorocirea la televizor. Eram foarte trist pentru meci, pentru că primul punct ATP este mereu foarte important. Dar cînd m-a întors la vestiare şi am văzut imaginile, am uitat de meci în secunda a doua", povesteşte Nadal, care avea doar 15 ani în 2001.

"Vizitasem Twin Towers cu cîteva luni înainte, fusesem chiar pînă în vîrf. Acele imagini de la televizor sînt printre cele mai impresionante lucruri pe care le-am văzut vreodată", a mai spus Nadal.

În timpul US Open vor avea loc momente de comemorare a evenimentelor tragice care au zguduit America în urmă cu zece ani.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.