Situaţie incredibilă în Brazilia!
Legenda braziliană Mario Zagallo, singurul cîştigător a patru trofee ale Cupei Mondiale (două ca jucător în '58 şi '62, şi cîte unul ca manager în '70 şi ca asistent în '94), a fost luat ostatic de patru hoţi care încercau să-i fure maşina. Incidentul s-a petrecut în Rio, în apropiere de Botafogo, clubul la care şi-a petrecut o mare parte din cariera de fotbalist.
Pînă aici, nimic neobişnuit! Numai că hoţii au renunţat la planul lor cînd au văzut cine le este victimă. Imediat cum şi-au dat seama cu cine au de-a face, hoţii şi-au cerut scuze şi i-au dat drumul fostului fotbalist. Mai mult, i-au dat şi maşina înapoi.
Dar prădătorii nu au plecat cu mîna goală şi l-au jefuit pe fiul legendarului Zagallo, faţă de care nu aveau pic de respect. I-au furat acestuia un lanţ de aur şi un ceas, numai ca să nu plece cu mîna goală.
International • Campionate • BRAZILIA
Asta înseamnă RESPECT pentru fotbal » Patru hoţi şi-au abandonat jaful cînd au văzut cine e victima
Mario Zagallo e singurul care a cîștigat patruu trofee ale Cupei Mondiale
Articol de Gazeta Sporturilor — miercuri, 17 august 2011
{{text}}