Europa League

Pleşca nu are emoţii înaintea partidei cu Austria Viena: "Ne calificăm sigur!"

Pleşca va duce iar greul în defensiva Gazului

Articol de Cosmin Prişcă  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Elevii lui Pustai recunosc că pornesc cu şansa secundă, dar nu se sperie în faţa provocării carierei lor: grupele Europa League.

Toate drumurile duc la Viena pentru Gaz Metan. În faţa Austriei, Mediaşul lui Pustai vrea să mai răstoarne o dată calculele. "Avem şanse puţin mai mari decît în «dubla» cu nemţii, deşi pornim cu şansa a doua. I-am studiat bine pe adversari, care au în lot mulţi internaţionali. Tratează jocul cu seriozitate şi nu se relaxează. Sper să iasă şi alţi jucători la rampă care să ne ajute să decidem soarta calificării", a spus portarul Răzvan Pleşca, cel care a apărat incredibil în returul cu Mainz, inclusiv două penalty-uri.

După patru meciuri în Europa, ardelenii nu se tem de obstacolul din capitala Austriei. "Am avut ceva emoţii în primele partide, dar totul va merge perfect, sînt convins de asta. Sînt foarte optimist că ne vom califica. Ne vom lupta pentru fiecare minge şi nu o să ne predăm uşor", a conchis şi fundaşul Markovici.

Bawab la "naţională"
Evoluţiile pozitive ale atacantului Thaer Bawab din meciurile pe care le-a jucat în Europa nu au trecut neobservate de selecţionerul Iordaniei, care îl va convoca pentru partida cu China, din preliminariile CM. "Orice convocare la «naţională» înseamnă foarte mult pentru mine. Mi-aş dori foarte mult să marchez şi la Viena", a afirmat internaţionalul iordanian, care are deja 8 meciuri pentru selecţionata ţării sale.

Cazaţi într-o piramidă
Cristi Pustai şi-a cazat jucătorii la Austria TrendEvent Hotel Pyramide, un stabiliment de patru stele situat în zona de sud a Vienei. Atracţia principală a stabilimentului o constituie însuşi forma sa piramidală, construită din sticlă şi cu o înălţime de 42 de metri. Hotelul e înconjurat de o zonă verde de 90.000 de metri pătraţi şi poate găzdui 4.000 de oaspeţi!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.