International   •   Europa League   •   STEAUA - ŢSKA SOFIA, JOI, 20:30, PROTV ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Steaua are un complex: românii! » Doar 4 victorii din 22 împotriva echipelor care aveau în lot cel puţin un român

Mutu este doar unul dintre românii care au evoluat împotriva Stelei

Articol de Remus Răureanu, Florin Dincă   —  joi, 18 august 2011

Trupa din Ghencea a disputat nu mai puţin de 22 de meciuri în Europa împotriva unor echipe în care se afla măcar un român şi a cîştigat de doar 4 ori.

Diseară, Steaua va bifa al 23-lea meci din istorie în cupele europene contra unei formaţii în lotul căreia se află măcar un fotbalist român. Tradiţia dă frisoane roş-albaştrilor deoarece bilanţul nu e unul favorabil nici în privinţa palmaresului general, nici în privinţa calificărilor în cele 5 "duble" disputate într-o fază eliminatorie.

Succes cu Sabin, umilinţă cu Adrian

Primul duel s-a petrecut acum 14 ani, cînd Steaua a eliminat-o pe Fenerbahce, unde la acea vreme evolua Sabin Ilie. Peste doar un an, a trăit un adevărat coşmar în faţa fratelui lui Sabin, Adrian Ilie. Valencia a eliminat-o pe Steaua după un neverosimil scor general de 7-3, cu două goluri marcate chiar de Adrian.

Marele succes, cu două egaluri

Au urmat alte două necalificări, cu Dinamo Kiev şi cu St. Gallen, ambele cînd Piţurcă era antrenor, după care a venit singurul succes important al Stelei în Europa împotriva unor români. E vorba despre "sfertul" de Cupă UEFA cu Rapid, de care s-a trecut însă fără victorie. În ultimii 3 ani, deşi a jucat 8 astfel de partide, Steaua a cîştigat una singură, 3-1 cu Utrecht-ul lui Neşu. Şi golaverajul general îi e defavorabil, 26 de goluri marcate şi 29 primite.


22 de dueluri în 14 ani

Anul: Competiţia (faza) - Meciurile

1997: Cupa UEFA (Turul 1) - Steaua - Fenerbahce (S. Ilie) 0-0 şi 2-1

1998: Cupa UEFA (Turul 1) -  Steaua - Valencia (Ad. Ilie) 3-4 şi 0-3

2001: Liga Campionilor (Tur 3 preliminar) - Steaua - Dinamo Kiev (Cernat, Ghioane) 2-4 şi 1-1

2001: Cupa UEFA (Turul 1) - St. Gallen (Gane) - Steaua 2-1 şi 1-1

2004: Cupa UEFA (Grupe) - Parma (Zicu) - Steaua 1-0

2004: Cupa UEFA (Grupe) - Steaua - Beşiktaş (Pancu) 2-1

2006: Cupa UEFA (Sferturi) - Rapid - Steaua 1-1 şi 0-0

2006: Liga Campionilor (Grupe) - Dinamo Kiev (Cernat) - Steaua 1-4 şi 1-1

2008: Liga Campionilor (Grupe) - Fiorentina (Mutu) - Steaua 0-0 şi 1-0

2009: Cupa UEFA (Grupe) - Steaua - Sheriff Tiraspol (Arbănaş) 0-0 şi 1-1

2010: Cupa UEFA (Grupe) - Steaua - Napoli (N. Dumitru) 3-3 şi 0-1

2010: Cupa UEFA (Grupe) - Utrecht (Neşu) - Steaua 1-1 şi 1-3



82 la sută din meciurile disputate de Steaua în Europa împotriva echipelor care au avut în componenţă măcar un jucător român, adică 18 din 22, s-au încheiat fără victorie pentru roş-albaştri

3 jucători români i-au marcat gol Stelei în meciurile din cupele europene: Adrian Ilie (două goluri), Viorel Moldovan (1) şi Florin Cernat (1)

4 jucători din echipa Stelei care a obţinut ultima victorie în Europa împotriva unei echipe cu român în formaţie, 3-1 cu Utrecht, se vor afla şi mîine pe teren: Tătăruşanu, Latovlevici, Nicoliţă şi Tănase



"Ar fi o mare contraperformanţă să nu ne calificăm în grupe şi eu nu vreau să fiu părtaş la aşa ceva" (Mihai Stoica, manager general Steaua)

"Nu vrem să pătăm blazonul Stelei, unul incredibil în Europa. Dacă nu ne-am califica, am umbri acest început de sezon. Sîntem motivaţi la maximum" (Alex Bourceanu, mijlocaş Steaua)


Al doilea duel cu Zicu în Europa

Va fi pentru a doua oară cînd Steaua îl va avea în postura de adversar pe Ianis Zicu. Prima oară a ieşit rău pentru trupa din Ghencea. S-a întîmplat în urmă cu 7 ani, cînd în grupele Cupei UEFA, Parma, cu Zicu pe teren 45 de minute, a învins-o pe Steaua cu 1-0.

1,80 e cota, la gamebookers, pentru o victorie a Stelei, singura echipă românească văzută drept favorită la casele de pariuri



Moraes s-a antrenat, dar nu va juca

Bulgarii l-au inclus şi pe Junior Moraes în lotul deplasat ieri la Cluj. Acesta chiar s-a şi antrenat cot la cot cu ceilalţi fotbalişti din lotul lui Radukanov, însă nu va evolua diseară. Moraes n-a fost inclus de ŢSKA pe lista cu jucătorii care au drept de joc în "dubla" cu Steaua.





Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.