Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA - ŢSKA SOFIA, JOI, ORA 20.30, ÎN DIRECT LA PROTV ŞI LIVETEXT GSP.RO

FOTO » Gigi Becali nu-l slăbeşte deloc pe Zicu ;) "Nu l-am luat pentru că nu e de Steaua, el e de Steaua Sofiei"

+10 Foto
Gigi Becali a ajuns la Cluj, pentru meciul cu ŢSKA Sofia

Articol de Radu Bichiş   —  joi, 18 august 2011

Gigi Becali a ajuns la Cluj, însoţit de Viorel Păunescu, Teia Sponte şi Victor Becali. Patronul Stelei e foarte optimist în privinţa partidei din această seară şi refuză să mai vorbească despre Junior Moraes.



"Mi-aş dori un 1-0 sau un 2-0, important e să nu primim gol. Radukanov ştie şi n-a greşit cînd a zis că  sîntem favoriţi, nu mă mai întrebaţi de Moraes, e subiect închis! Vreau să-mi iau banii de la Victor (nr. Becali) şi cu asta basta", a spus finanţatorul roş-albaştrilor.



Becali a explicat de ce nu l-a transferat pe Ianis Zicu la formaţia sa: "Nu l-am luat pe Zicu la Steaua pentru că el nu e de Steaua, e de Steaua Sofiei, acolo unde joacă acum", şi a spus ce obiectiv are pentru 2012: "Dacă vom ajunge în grupe şi stadionul Naţional nu va fi gata, probabil vom juca tot aici, asta e. Cert e că vreau să joc finala Europa League, la Bucureşti, în 2012".

Despre faptul că Tănase ar urma să fie urmărit de scouteri ai lui Liverpool la meciul din această seară, Becali a spus: "Acum nu-mi doresc să vînd pe nimeni, vreau să fac performanţă cu Steaua apoi mai vedem".



Patronul Stelei a fost aşteptat la aeroport de Valeriu Argăseală, care a făcut pe şoferul. Din "staff-ul" lui Becali nu lipseşte Ionuţ Luţu.



Steaua joacă azi, de la 20:30, în direct la Pro TV şi liveTEXT pe GSP.RO, contra lui ŢSKA Sofia.

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.