Dinamo joacă în această seară manşa tur din play-off-ul Europa League, cu Vorskla Poltava. Deşi meciul pare unul destul de simplu la prima vedere, Mircea Lucescu îi avertizează pe "cîini" să nu-i trateze de sus pe fotbaliştii ucraineni.
Tehnicianul în vîrstă de 62 de ani consideră că principalul atuu al jucătorilor din Poltava este entuziasmul, ei fiind în faţa unei performanţe istorice.
"Entuziasmul e principala lor armă, Vorskla n-are mari valori dar este total necunoscută în Europa şi ăsta e avantajul lor. Este şi în mare formă, e surpriza campionatului Ucrainei. Jucătorii sînt şi mai motivaţi cînd joacă în Europa, deci Dinamo va avea un meci foarte greu", a spus Mircea Lucescu la Fanatik Show, pe DigiSport.
Tehnicianul lui Şahtior şi-a adus aminte şi de duelurile cu Vorskla din campionatul Ucrainei. În sezonul trecut, echipa lui Lucescu a şuat toate cele 6 puncte, dar tehnicianul român spune că echipa sa a avut mult de muncă pentru a se impune.
"Cînd am jucat împotriva lor ne-a fost foarte greu, nu am avut nici o victorie categorică. În sezonul trecut i-am bătut greu de tot, cu 1-0 şi acasă şi în deplasare", a spus Lucescu.
Meciul Vorskla Poltava - Dinamo se va disputa azi, de la ora 20:00, şi va fi transmis în direct de DigiSport şi liveTEXT de GSP.RO, unde comentăm împreună
International • Europa League • VORSKLA POLTAVA - DINAMO, AZI, ORA 20:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO
Mircea Lucescu avertizează Dinamo: "Vorskla e în mare formă"
Mircea Lucescu
Articol de Gazeta Sporturilor — joi, 18 august 2011
{{text}}