Europa League

Unirea n-a murit! Foştii jucători de la Urziceni le-au ajutat pe Steaua şi pe Rapid ;)

Galamaz a marcat în premieră în cupele europene

Articol de Viorel Crăciun  —  Friday, 19 August 2011

Toate cele cinci echipe româneşti din Europa League au marcat aseară şi păstrează şanse de calificare în grupele competiţiei.

În cazul Stelei şi al Rapidului, care au cîştigat la două goluri diferenţă, acest lucru se datorează şi unor fotbalişti care au evoluat în trecut la Unirea Urziceni.

Primul gol al Stelei în faţa lui ŢSKA Sofia a fost marcat de căpitanul Unirii Urziceni în anul cîştigării campionatului de către gruparea ialomiţeană (2009), George Galamaz. Fundaşul de 30 de ani a marcat cu capul în urma unei centrări perfecte a argentinianului Pablo Brandan, şi el fost component de bază al Unirii. În ultimele 25 de minute a evoluat şi Raul Rusescu, achiziţionat de Steaua în vară tot de la Urziceni.

Victoria Rapidului contra polonezilor de la Slask a fost pecetluită de reuşita lui Iulian Apostol, mijlocaşul de 30 de ani avînd şi el titlul de campion al României cu Unirea.

Deşi a pierdut cu 1-3, Gaz Metan a avut în Ciprian Petre, şi el fost jucător la Urziceni, unul dintre cei mai buni oameni ai trupei antrenate de Cristi Pustai.

Citeşte aici cronicile, vezi galerii foto şi video de la partidelele echipelor româneşti în play-off-ul Europa League!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.