Fotbal   •   Liga 1   •   CLUJ ARENA

Îţi place? Acesta este stadionul de 5 stele pe care va juca "U". Intră pentru programul din 8 şi 9 octombrie. Vezi GALERIA FOTO şi PANORAMA Cluj Arena

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 22 august 2011

Cluj Arena e aproape gata! Stadionul de 5 stele va fi deschis pentru vizitatori pe 1 octombrie, iar pe 8 şi 9 octombrie va fi inaugurată printr-o serie de concerte spectaculoase!



Iată principalele cifre ale stadionului pe care U Cluj îşi va disputa meciurile de acasă

30.001 locuri va avea Cluj Arena, 5.000 de scaune fiind deja montate

360 de reflectoare cuprinde instalaţia de nocturnă de pe Cluj Arena, 300 fiind deja instalate

54 de metri pătraţi are fiecare dintre cele două tabele de pe Cluj Arena

35 de milioane de euro e costul total al Cluj Arena, stadionul urmînd să fie terminat în septembrie



Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a anunţat azi programul complet al inaugurării Stadionul Cluj Arena. Evenimentul se va întinde pe durata a două zile. Potrivit organizatorilor, pe 1 octombrie, de la ora 14:00 pînă noaptea, clujenii vor putea vizita stadionul, iar pe 8 şi 9 octombire este prevăzută inaugurarea oficială.



Scorpions va sustine un concert sîmbătă, 8 octombrie, şi, conform contractului, show-ul va dura cel puţin 90 de minute. În deschiderea trupei germane vor cînta Compact, Semnal M si Voltaj. Cele mai ieftine biletet vor costa 50 de lei.



Apoi, pe 9 octombrie, pe Cluj Arena va concerta trupa Smokie, iar cel mai ieftin tichet va fi 30 de lei. În deschidere vor cînta Loredana, Smiley şi Pasarea Colibri.

Primul meci al Universităţii pe noua arenă va avea loc la o săptămînă după concert. Pe 15 octombrie, „U“ va primi vizita celor de la FC Braşov.



Vezi mai jos o PANORAMĂ de excepţie şi o galerie foto EXTRAORDINARĂ de la Cluj Arena



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.