Liga 1

Stelistul Gabi Matei e la pămînt! Are entorsă la genunchi şi stă o lună pe tuşă

Gabi Matei este pariul lui MM Stoica

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 22 August 2011

Steaua a pierdut şi meciul de la Ploieşti, 1-2 cu Astra, şi un titular. Gabi Matei s-a accidentat grav şi va reveni pe teren abia peste o lună.

Fundaşul dreapta a apucat să joace doar 4 minute. În timp ce alerga umăr la umăr cu un adversar, s-a dezechilibrat, a călcat strîmb şi a rămas la pămînt. După intervenţia staff-ului medical, s-a decis înlocuirea lui Matei (21 de ani), iar diagnosticul a fost dur: entorsă la genunchi şi pauză minimum o lună!

Este a cincea accidentare a lui Gabi Matei în 2011! El a mai avut o leziune fibrilară (în februarie), două rupturi musculare (în martie şi în iunie), plus un edem muscular (în iulie).

Steaua nu are acum alt fundaş dreapta de meserie în lot, postul fiind acoperit de Nicoliţă sau de Martinovici.

600 de mii de euro a achitat Steaua pentru Gabi Matei, la care se adaugă 20 la sută dintr-un viitor transfer extern, dar nu mai puţin de 500.000 de euro

"Matei are entorsă la genunchi. Se pare că ghinionul îl urmăreşte pe acest copil" - MM Stoica, manager general Steaua

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.