Sporturi   •   Box   •   BOX

Puci cu alune şi apă plată! » Contestatarii lui Obreja au căutat soluţii pentru a evita dezafilierea FRB

Foştii boxeri vor să vadă schimbate statutul şi conducerea federaţiei

Articol de Gabi Berceanu   —  marți, 23 august 2011

Pînă pe 1 septembrie, cînd decizia AIBA intră în vigoare, demisia preşedintelui pare să fie singura soluţie pentru ca boxerii români să poată participa la Olimpiadă.

Antrenori nedreptăţiţi sub şefia lui Rudel Obreja. Foşti boxeri care vor să vadă schimbate statutul şi conducerea federaţiei. Oameni nemulţumiţi. Toţi s-au întîlnit ieri să discute cum poate fi evitată dezafilierea FRB de la AIBA, însă totul e inutil, cîtă vreme nu mai există timpul necesar.

Variante puţine, soluţii ioc!

Un local din preajma stadionului Giuleşti, la o masă învăluită în fum de ţigară, pe care tronează sticle de apă plată, cafele şi boluri cu alune: Doroftei şi Dorel Simion ascultă tăcuţi şarjele lui Ion Stan şi ale celorlalţi contestatari. Se aude din start: "Obreja nu pleacă decît dacă vor fi presiuni politice!". Începe şirul propunerilor: prima, înfiinţarea unei noi federaţii. "AIBA ne-a promis consiliere şi ne scuteşte de taxa de afiliere, dar e un proces prea lung", cade varianta. Doroftei se ridică după un sfert de oră şi pleacă: "Eu vă susţin, sînt alături de voi, discutaţi ce se poate face. Cu Dumnezeu înainte!"

Apare o listă cu membrii Biroului Federal şi se lansează a doua soluţie: "Dacă 8 din 14 îşi dau demisia, se organizează alegeri pentru preşedinte!". Timp de aproape o oră, se opinează cine din Birou e în asentimentul puciştilor sau în ce măsură ar putea deveni. Cînd apare Vasile Cîtea, lucrurile se simplifică: "N-avem cum nici aşa, nu ne lasă statutul!"


Aşteptare şi neputinţă

Sătul de atîtea ezitări, maestrul Alec Năstac, apărut între timp, spune ferm: "Dacă tot nu se poate, hai peste ei, federaţia e suspendată, n-au voie să conducă!". După cîteva zîmbete reţinute, ideea se clasează drept glumă. Statutul federaţiei e făcut în aşa fel încît nu lasă loc de răsturnări. Cîtea sugerează că Obreja ar fi poate dispus să negocieze. Timpul apasă greu: joi e şedinţă de Birou Federal, pe 1 septembrie FRB va fi dezafiliată, pumnii luaţi în cap ca sportivi şi orele de sacrificiu ca antrenori se vor duce cumva de rîpă.

Dorel Simion precizează clar singurul motiv al prezenţei lui la adunarea inedită: "Am pregătit aproape doi ani lotul naţional, fără să am contract, deşi ceream săptămînal asta! Şi s-a decis ca în locul meu să vină Vrînceanu, un om care n-are ce să caute în box, expirat şi bun să filmeze meciuri! La fel a păţit şi Vaştag. Nu aveam nici medic, nici psiholog la lot, plăteam ajutoare din buzunarul meu! În ce Federaţie din lume se mai lucrează pe angajament verbal?".

Concluzii nu există: în locul lor, frustrarea macină contestatarii, iar salvarea boxului e de negăsit. Clar e doar faptul că hîrtia primită de FRB de la AIBA a fost ascunsă suficient cît să nu mai existe vreo cale statutară pentru schimbarea conducerii federale.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.