Accidentat în urmă cu o lună, Emil Jula era aşteptat pe teren la începutul lunii septembrie, dar atacantul lui Duisburg a reuşit să revină mai devreme în prima echipă a "zebrelor" în partida de la St.Pauli (1-2), începînd meciul ca titular, fiind şi singurul vîrf al lui Milan Sasici.
Jula a început partida cu St.Pauli (1-1) în primul "11", antrenorul croat folosindu-l ca vîrf împins, ajutat din spate de Kastrati, Gjasula şi Domovchiyski. În minutul 69 Duisburg a rămas în 10 oameni după eliminarea lui Pliatsikas, în timp ce românul a primit un cartonaş galben cu 20 de minute înainte de final. În prelungirile partidei, Bartels a marcat golul victoriei pentru gazde, trimiţîndu-i acasă pe jucătorii lui Duisburg fără nici un punct.
În vîrstă de 31 de ani, fostul jucător al celor de la Energie Cottbus a îmbrăcat doar două ori tricoul alb-bleu în acest sezon, evoluînd în primele etape din 2.Bundesliga, împotriva lui Karlsruher şi Energie Cottbus. Jula a dat o singură pasă de gol în partida pierdută de Duisburg cu 3-2 în faţa echipei lui Andrei Cristea, Karlrsuher.
Campionate
Emil Jula, la primul meci pentru Duisburg după accidentarea din iulie
Emil Jula, la primul meci pentru Duisburg după accidentarea din iulie
Articol de Gazeta Sporturilor — luni, 22 august 2011
{{text}}