Rapid a întîlnit echipa israeliană în grupele Cupei UEFA în 2006, remizînd 2-2 la Tel-Aviv, punct cu care Hapoel s-a calificat în primăvara europeană, iar giuleştenii au rămas acasă
Echipa lui Răzvan Lucescu nu are doar prilejul unei revanşe, ci şi ocazia de a juca împotriva unui fost giuleştean, portarul camerunez Apoula Bete, ajuns în această vară la Hapoel, de la PSG. Israelienii au învins în perioada de pregătire Concordia Chiajna, 5-3, şi vor să repete parcursul bun în Europa de anul trecut, cînd au ajuns în grupele Ligii Campionilor.
Şantier fără vedete
Giuleştenii prind Hapoel în plină reconstrucţie, cîtă vreme israelienii au pierdut patru oameni de bază în această vară: mijlocaşii Zahavi şi Vermout, ajunşi la Palermo şi, respectiv, Kaiserslautern, dar şi portarul Enyeama, plecat la Lille, alături de golgeterul Schechter, tot la Kaiserslautern. Venirea atacantului Damari, de la Maccabi Petah Tikva, şi a nigerianului Igiebor, de la Lillestrom, e greu de crezut că vor suplini plecările.
Forţa echipei vine din partea veteranilor Toama, 31 de ani, şi Badir, 37 de ani şi căpitan, iar în atac de la vîrful Tamuz, israelian de origine nigeriană, văzut drept o mare speranţă şi pentru "naţională", unde a marcat 2 goluri în 10 partide.
HAPOEL TEL AVIV
@ club fondat în 1927 @ joacă acasă pe Bloomfield Stadium (17.500 locuri) @ a cîştigat 14 titluri şi 13 cupe în Israel @ cele mai bune performanţe europene sînt "sferturile" Cupei UEFA 2002 şi calificarea în grupele Ligii Campionilor în 2010 @ e pe locul 1 în campionat, după 4-1 în prima etapă cu Maccabi Petah Tikva @ s-a calificat după 4-0 şi 1-2 cu Vaduz (Elveţia), 0-1 şi 4-0 cu Ekranas (Lituania) @ este clubul cel mai urît de către suporterii israelieni, 22% dintre aceştia declarînd astfel în 2010 @ valoarea lotului potrivit transfermarkt.de este de 11.525.000 euro
Echipa tip: Apoula - Kende, Fransman, Badir, Ben Dayan- A. Cohem, Yadin, Igiebor, Toama - Tamuz, Dramari
Antrenor: Dror Kashtan (66 ani)
21 de mandate ca antrenor şi selecţioner a avut Dror Kashtan în carieră, la 14 echipe, tehnicianul fiind la a treia experienţă pe banca lui Hapoel
{{text}}