Europa League

Nicoliţă e cel mai TARE stelist » Bănel galopează spre un record incredibil

Marius Lăcătuş îmbrăţişîndu-l pe Bănel Nicoliţă la un meci cu Gloria Bistriţa din 2008

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 28 August 2011

Mijlocaşul dreapta al Stelei, Bănel Nicoliţă, mai are nevoie de doar opt partide pentru a-l ajunge pe Marius Lăcătuş la numărul jocurilor din cupele europene disputate în tricoul roş-albastru.

Fostul "şeptar" din Ghencea a disputat 72 de jocuri în competiţiile europene, înscriind de 17 ori, în timp ce Bănel Nicoliţă are 64 de meciuri şi 10 goluri.

Aflat în ultimul an de contract cu Steaua, Bănel Nicoliţă are 202 meciuri în Liga 1, în care a marcat 26 de goluri.

CITEŞTE UN MATERIAL DESPRE CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE ALE LUI BĂNEL NICOLIŢĂ LA STEAUA!

Lăcătuş e cel mai titrat
Simbolul Stelei, Marius Lăcătuş, a cîştigat nu mai puţin de 21 de trofee alături de formaţia roş-albastră: 10 titluri naţionale, 6 Cupe ale României şi 3 Supercupe. Totodată, "Lăcă" a cîştigat şi Cupa Campionilor şi Supercupa Europei.

Cifrele lui Marius Lăcătuş la Steaua

- 14 sezoane (1983-1990, 1993-2000)
- 357 de meciuri / 98 de goluri
- 10 titluri de campion
- 6 Cupe ale României
- 3 Supercupe ale României
- trei semifinale de Cupa Campionilor (1986, 1988 si 1989)
- a evoluat în două finale de Cupa Campionilor (1986, 1989)
- a evoluat în Cupa Intercontinentală (1986)
- cîştigător al Cupei Campionilor Europeni (1986)
- cîştigător al Supercupei Europei (1987)


CV BĂNEL NICOLIŢĂ

Data naşterii: 07.01.1985
Debut în Liga I: 30.07.2004, CFR Cluj - Poli Timişoara 2-1
A jucat la: Dacia Unirea Brăila (2001-2004), Poli Timişoara (2004), Steaua (2005-prezent)
Meciuri/goluri în Liga I: 202 / 26
Debut la echipa naţională: 12.11.2005, România - Coasta de Fildeş 1-2
Meciuri/goluri la echipa naţională: 30 / 1
Palmares:
- două titluri de campion al României cu Steaua (2004-2005, 2005-2006)
- Cupa României (2011)
- Supercupa României cu Steaua (2006)
- o semifinală de Cupa UEFA (2006)
- a participat cu echipa naţională la CE 2008

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.