Vettel a cîştigat din nou un Grand Prix şi se mai apropie un pic de titlul mondial, asta după ce ultimele trei curse fuseseră cîştigate de marii săi rivali: Alonso, Hamilton şi Button
26 iunie era data cînd Sebastian Vettel cîştiga la Valencia un Grand Prix. De atunci, Alonso, Hamilton şi Button şi-au luat fiecare cîte o bucată din tort, ameninţînd dominaţia campionului mondial. La Spa-Francorchamps lucrurile au revenit la normal. Mai mult, cei de la Red Bull au demontat speculaţiile conform cărora circuitul din Belgia nu le prieşte deloc celor doi piloţi ai echipei austriece. Vettel şi Webber au realizat chiar "dubla". Începutul cursei, cu acelaşi Vettel în pole-position, nu a arătat bine pentru german. Campionul mondial a pierdut prima poziţie după primele viraje. Pînă în turul 14, şefii celor de la Red Bull transpiraseră bine. Vettel nu mai era primul, iar Webber a plecat prost, deşi "grila" îl postase pe poziţia a treia. Ajunsese la un moment dat pe locul 8!
Turul 14 a fost esenţial
Turul 14 s-a dovedit a fi vital pentru Vettel. A apucat să se oprească la boxe, iar după ce Safety Car-ul a părăsit cursa, germanul s-a dezlănţuit. A trecut de Webber şi Alonso şi a scăpat şi de Hamilton, care, după ce s-a acroşat cu Kobayashi, a fost nevoit să abandoneze, monopostul său avînd mari probleme. Bună combinaţie pentru Vettel. Bună combinaţie şi pentru Red Bull pentru că Webber a început să recupereze sîrguincios. A tras tare australianul. N-a mai avut timp şi pentru prima poziţie.
Şi Button a arătat că e în mare formă! A plecat din calificări de pe locul 13 şi a terminat la Spa-Francorchamps pe poziţia a treia. Alonso a sosit imediat după pilotul lui McLaren.
Cursă de senzaţie pentru Schumi
Michael Schumacher a sărbătorit 20 de ani de Formula 1 în Belgia într-un mare stil. Septuplul campion mondial a plecat de la grilă din poziţia a 24-a, dar a terminat Grand Prix-ul Belgiei pe locul 5! În primele două tururi a cîştigat nu mai puţin de 11 poziţii! Casca de protecţie poleită cu 100 de foiţe de aur, un cadou făcut de designerul său pentru acest moment aniversar, i-a purtat noroc lui Schumi în Belgia.
{{text}}