Sporturi   •   Auto   •   NOUTĂŢI AUTO

Care criză? În România s-au vîndut deja zece Ferrari 458 Spider, deşi modelul nu a fost încă lansat

Modelul Ferrari 458 Spider va fi lansat la Salonul auto de la Frankfurt

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 29 august 2011

Decizia italienilor de la Ferrari de a-şi deschide o reprezentanţă şi în România pare să fi fost de bun augur, pentru că magazinul Forza Rossa are deja încasări peste aşteptări.



Conform ultimelor ştiri, românii au comandat deja 10 maşini Ferrari 458 Spider, deşi modelul nu a fost încă lansat oficial. Prezentarea acestuia va fi peste două săptămâni la Salonul Auto de la Frankfurt, livrarea unităţilor urmând să aibă loc în vara anului viitor. Reprezentanţii Forza Rossa au declarat pentru Mediafax că a fost epuizată cota de 30 de unităţi Ferrari alocate României pentru acest an şi are deja comenzi pentru 2012.



"Forza Rossa, reprezentantul oficial Ferrari în România, va primi anul viitor 12 automobile Ferrari 458 Spider, iar 10 din acestea au fost deja vândute încă din vara anului trecut, atunci când s-au făcut publice primele teste. Două unităţi mai sunt în prezent disponibile pentru clienţii interesaţi", se arată într-un comunicat al importatorului.



Modelul 458 Spider, prima berlinetă cu motor central spate din lume, va fi prezentat în septembrie la Salonul Auto de la Frankfurt. Automobilul este echipat cu un motor V8 de 4,5 litri şi cu un acoperiş rigid retractabil, o inovaţie brevetată Ferrari care reprezintă de asemenea o premieră mondială pentru un automobil sport din acest segment.



Noul Ferrari atinge o viteză maximă de 320 kilometri pe oră şi poate ajunge de la zero la suta de kilometri în 3,4 secunde. Consumul mediu de carburant este de 11,8 litri la suta de kilometri, iar emisiile de dioxid de carbon sunt de 275 de grame per kilometru. Preţul 458 Spider nu a fost făcut public, dar reprezentanţii importatorului se aşteptă să coste peste 200.000 de euro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.