Suporterii echipei Arsenal, care au asistat la înfrângerea, cu scorul de 8-2, din meciul cu Manchester United, disputat duminică, pe stadionul Old Trafford, vor fi despăgubiţi de clubul londonez.
Aproximativ 3.000 de fani au făcut deplasarea la Manchester, oraş aflat la 340 de kilometri de Londra, pentru a-şi vedea echipa preferată suferind cea mai severă înfrângere din ultimii 115 ani.
Suporterii respectivi vor putea lua gratuit de la club un bilet pentru alt meci al echipei Arsenal în deplasare. "Suporterii noştri au fost extraordinari pe toată durata meciului şi vrem să îi recompensăm pentru susţinere", se arată într-un comunicat al grupării Arsenal.
Echipa Arsenal Londra a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 8-2, de Manchester United, într-un meci din etapa a III-a a campionatului Angliei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Welbeck '22, Young '28, '90, Rooney '42, '64, '82 (penalti), Nani '67 şi Park '70. Pentru Arsenal au înscris Walcott '45 şi Van Persie '74.
INTRĂ AICI pentru amănunte despre meci şi REZUMATUL VIDEO
sursa: Mediafax
{{text}}