Premierul Emil Boc a declarat luni ca asteapta o analiza a Corpului de control cu privire la indemnizatiile pentru revolutionari, pentru ca ulterior sa propuna coalitiei de guvernare promovarea unei legi prin care doar urmasii celor decedati si ranitii în Revolutie sa primeasca indemnizatii.
"Astept acum sa îmi faca o analiza Corpul de control al primului-ministru pe marginea temelor sesizate inclusiv de mass-media. În al doilea rând, vreau sa vad daca voi avea suportul în coalitie pentru a face ordine si în acest domeniu, pentru ca am nevoie de o lege în Parlament pentru a pune lucrurile în ordine", a spus Boc la postul tv B1.
Premierul a aratat ca Guvernul cheltuieste circa 110 milioane euro anual pentru drepturile revolutionarilor, iar numarul acestora a crescut de la 4.000 în 2004 la aproape 17.000 în prezent.
În luna iulie Boc a declarat ca platile catre revolutionari se justifica doar pentru urmasii persoanelor decedate sau grav ranite în Revolutia din 1989, iar problema trebuie discutata chiar daca tema este una sensibila.
În urma acestei declaratii, reprezentantii mai multor organizatii de revolutionari au protestat la sediul Guvernului si i-au cerut premierului lamuriri, solicitându-i totodata sa nu le retraga aceste alocatii.(Mediafax)
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}