Pe 5 noiembrie, Lucian Bute şi Glen Johnson vor uita de prietenia care îi leagă de atîţia ani şi se vor înfrunta la Quebec, în Colisee Pepsi. Va fi pentru a noua oară cînd românul îşi va pune în joc titlul mondial IBF la categoria supermijlocie.
Drumul de la Kessler la Johnson
Refuzat de două ori de Mikkel Kessler şi o dată de Kelly Pavlik, promoterii lui Lucian Bute şi-au îndreptat atenţia spre Glen Johnson pentru meciul din noiembrie, în aşteptarea cîştigătorului SuperSix pentru confruntarea din primăvara lui 2012.
”Negocierile cu Kessler au progresat cu Kessler, i-am făcut o ofertă serioasă. Apoi, fără nici o explicaţie, nu am mai primit nici un răspuns din partea lor. Am aflat că urmărea titlul mondial WBO, al neamţului Robert Stieglitz. E un meci mult mai uşor care va avea loc la Copenhaga”, a explicat Jean Bedard, preşedintele Interbox.
După refuzul lui Kessler, echipa lui Bute a început discuţiile cu un alt pugilist din Top 5, Kelly Pavlik. Americanul ar fi trebuit să boxeze pe 6 august cu Darryl Cunningham, la Ohio. Însă, cu trei zile înaintea confruntării Pavlik a anunţat că nu mai vrea să intre in ring.
Fii fanul lui Lucian Bute pe MySport! 5200 de fani discută despre campionul român!
”Aveam o înţelegere cu cei de la Top Rank şi Showtime care ar fi trebuit să difuzeze meciul. Pavlik a renunţat. Degeaba i-am oferit mai mulţi bani lui Kessler, nici aşa nu a vrut. Lucian nu-şi refuză adversarii. Pentru noi a devenit din ce în ce mai greu să-i găsim oponenţi pe măsură. Le este frică pentru că este un stîngaci talentat. Ai nevoie de mult curaj pentru a-l înfrunta în faţa unei săli pline, la Quebec”, a adăugat Bedard.
2012, anul unificării?
Dacă Lucian Bute va reuşi să cîştige meciul cu Glen Johnson, toată atenţia se va îndrepta spre partida din primăvara lui 2012 cînd românul îşi doreşte să boxeze împotriva cîştigătorului SuperSix.
Cu o săptămînă înaintea confruntării Bute-Johnson, în SUA va avea loc finala SuperSix. Carl Froch şi Andre Ward vor boxa pentru două centuri mondiale la categoria supermijlocie, WBA şi WBC. Ambii pugilişti şi-au exprimat interesul pentru a realiza un meci de unificare a centurilor cu Bute pentru a se stabili care dintre cei trei este campionul absolut al categoriei.
Johnson, încrezător
Glen Johnson, jamaicanul de 42 de ani, care şi-a început cariera atunci cînd Bute avea doar 13 ani, este încrezător în şansele pe care le are în faţa românului. Chiar dacă este cotat cu şansa a doua, Johnson a declarat în cadrul conferinţei pe care cei doi pugilişti au susţinut-o ieri că îl va învinge fără probleme.
”Cei din Quebec trebuie să ştie de acum că, pe 5 noiembrie, vor avea parte de un meci formidabil. Îl veţi vedea pe cel mai bun Glen Johnson. Vreau să-l opresc pe Bute. Vreau să cîştig. Nu are cu ce să mă surpindă. Am văzut tot ce puteam să văd în lumea boxului. Sînt de mult timp în ea şi vreau să-mi închei cariera cu un titlu mondial”, a spus jamaicanul.
A treia oară la Colisee Pepsi
Lucian Bute va boxa pentru a treia oară în arena Colisee Pepsi din Quebec. În aprilie 2004, românul l-a învins prin KO pe Zane Marks. Cea mai frumoasă amintire pe care o are românul este legată de cel de-al doilea meci, în noiembrie 2009, cînd Bute s-a impus tot prin KO în faţa lui Librade Andrade, fiind pentru prima dată cînd mexicanul a pierdut înainte de limită.
”A fost una dintre cele mai grele lupte. Am trăit nişte experienţe extraordinare la Quebec, sper să le repet şi pe 5 noiembrie. Sînt nerăbdător să mă întorc, să boxez aici şi să simt atmosfera electizantă de aici”, a afirmat românul.
Chiar înainte de meciul cu Andrade, Bute şi Johnson au fost parteneri de antrenament o perioadă, ambii pregătindu-se pentru partidele din noiembrie 2009. Românul a cîştigat în faţa mexicanului, în timp ce jamaicanul a fost învins de Chad Dawnson în încercarea de a cuceri titlul mondial interimar WBC, la categoria semigrea.
Trei meciuri, patru centuri
În doar o săptămînă, cei mai buni pugilişti de la categoria supermijlocie îşi vor pune în joc titlurile mondiale. Spectacolul va fi deschis cu meciul din 29 octombrie cînd va avea loc finala SuperSix. Carl Froch şi Andre Ward vor boxa cu două centuri pe masă, WBC şi WBA, într-o partidă incendiară. Importanţa partidei este cu atît mai mare, cu cît mediatizarea din jurul evenimentului a fost impresionantă. Cei doi boxeri au susţinut trei conferinţe de presă într-o săptămînă, la Londra, New York şi Oklahoma, crescînd interesul pentru această confruntare.
Pe 5 noiembrie, la Quebec şi la Copenhaga, celelalte două titluri mondiale, IBF şi WBO, vor reprezenta miza partidelor dintre Lucian Bute şi Glen Johnson, respectiv dintre Mikkel Kessler şi Robert Stieglitz.
{{text}}