Rugby

Pregătiţi pentru Mondiale » ”Stejarii” pleacă în această seară în Noua Zeelandă

+9 Foto
”Stejarii” sînt pregătiți pentru Cupa Mondială foto:Raed Krishan

Articol de Raed Krishan (foto)  —  marţi, 30 august 2011

Echipa naţională de rugby pleacă astăzi spre Noua Zeelandă, acolo unde pe 9 septembrie debutează Cupa Mondială, cea mai importantă competiţie dedicată sportului cu mingea ovală.

Cu cîteva ore înaintea zborului care va dura aproape două zile şi pe parcursul căruia vor face 4 escale, ”stejarii” au susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia au vorbit despre obiectivele pe care le au în Noua Zeelandă, dar şi despre cele două luni pe care le-au petrecut în cantonament.

Într-un cadru plăcut, ămbrăcaţii în echipamentele de prezentare, componenţii echipei naţionale, alături de membrii din staff-ul tehnic au răspuns la toate întrebările. Au glumit, însă în spatele fiecărui cuvînt pe care l-au rostit, s-a citit concentrarea şi determinarea cu care pornesc în aventura de la Mondiale. Pentru că, într-o grupă cu Argentina, Scoţia, Anglia şi Georgia nu este permis nici un moment de relaxare, nici măcar cu 10 zile înaintea debutului marii competiţii.

Schimbare în lot

Faţă de lotul care a fost anunţat cu cîteva zile înainte, în Noua Zeelandă nu va mai merge Cătălin Fercu. Aripa formaţiei din Timişoara i-a anunţat pe membrii naţionalei că nu mai vrea să facă deplasarea la Cupa Mondială din motive personale, oferind drept explicaţie faptul că îi este frică de zbor.

Ne pare rău de această veste. Atît antrenorii, cît şi jucătorii sînt dezamăgiţi de faptul că Fercu nu va merge în Noua Zeelandă. Este decizia lui, nu avem ce să facem”, a declarat Alin Petrache, preşedintele FR Rugby.

Încrezători în şansa lor

Chiar dacă pornesc cu ultima şansă în grupa B, rugbiştii români cred că pot face o figură frumoasă în Noua Zeelandă. Sînt optimişti şi îşi doresc să obţină o victorie cu Georgia şi cît mai multe puncte din celelalte meciuri. ”Sîntem consideraţi outsideri. În grupa noastră este cel puţin o candidată la titlul mondial. Asta nu înseamnă că mergem acolo să facem act de prezenţă. Vrem să arătăm că şi în România se joacă rugby de calitate”, a declarat Romeo Gontineac, antrenorul echipei naţionale.

Vice-căpitanul Cristian Petre crede că jucătorii echipei naţionale au un moral foarte bun înaintea confruntărilor. "Este o onoare să fim calificaţi la fiecare ediţie a Cupei Mondiale. Avem un moral foarte bun, chiar dacă am luat bătaie în ultimul meci de verificare cu Perigueux", a menţionat Petre.

Lotul care va fi deplasat în Noua Zeelandă este următorul:
Grămada:
Linia I: Nicolae Nere (Steaua), Mihăiţă Lazăr (Aix en Provence), Silviu Florea (Bordeaux), Dragoş Dima (Blagnac), Paulică Ion (London Irish), Marius Tincu (Perpignan), Bogdan Zebega (Steaua);
Linia a II-a: Valentin Ursache (Aix en Provence), Cristian Petre (Saint Etienne), Valentin Popârlan (CSM Bucureşti), Cosmin Raţiu (Dinamo);
Linia a III-a: Ovidiu Toniţa (Perpignan), Mihai Macovei (Baia Mare), Daniel Carpo (Farul Constanţa), Daniel Ianuş (Steaua), Stelian Burcea (Timişoara);
Treisferturi:
Mijlocaşi la grămadă: Lucian Sîrbu (Millau), Valentin Calafeteanu (Timişoara), Florin Surugiu (CSM Bucureşti);
Mijlocaşi la deschidere: Dănuţ Dumbravă (Steaua), Ionuţ Dimofte (Baia Mare);
Centri: Csaba Gal (Baia Mare), Constantin Gheară (Farul Constanţa), Ionel Cazan (Steaua);
Aripi: Adrian Apostol (Farul), Mădălin Lemnaru (Timişoara), Ştefan Ciuntu (Baia Mare);
Fundaşi: Florin Vlaicu (Steaua), Iulian Dumitraş (Lourdes), Cătălin Nicolae (Farul Constanţa).

PROGRAM GRUPA B

10 septembrie România-Scoţia

17 septembrie România-Argentina

24 septembrie România-Anglia

28 septembrie România-Georgia

 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.