Stranieri

Daniel Niculae despre împrumutul la Nancy: "Am vrut să ajut Monaco să promoveze, dar n-am primit încredere"

Daniel Niculae continuă în Ligue 1 (Foto: site-ul oficial al lui Nancy)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 01 septembrie 2011

Atacantul echipei AS Monaco, Daniel Niculae, împrumutat pentru un sezon clubului AS Nancy, a declarat că l-a motivat să accepte o astfel de mutare faptul că va continua să joace în prima ligă franceză, informează nicematin.com.


"M-a motivat să plec la Nancy faptul că voi continua aventura în Ligue 1. În plus, îl regăsesc pe «coach Fernandez», pe care l-am cunoscut bine la Auxerre, timp de patru sezoane. El a avut un rol important în această mutare", a spus Niculae.

Daniel Niculae a precizat că retrogradarea echipei AS Monaco a fost greu de digerat. "Spusesem că dacă nu ne trezim vom retrograda. Din nefericire ne-am trezit prea târziu. Unii au jucat mult, alţii mai puţin, dar suntem cu toţii responsabili. La începutul verii mă vedeam rămânând la AS Monaco pentru a ajuta echipa să promoveze. Însă continuarea nu mi-a dat încredere (n.r. - în acest sezon Niculae a jucat doar o dată, jumătate de oră, în Cupa Ligii Franţei). Până la urmă este mai bine aşa", a adăugat el.
Niculae a fost împrumutat, în această săptămână, pentru un sezon clubului AS Nancy-Lorraine.

Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.