Fotbal   •   Nationala   •   LUXEMBURG - ROMÂNIA, AZI, 20:30, PRO TV, RADIO GSP ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Presa din Luxemburg, înainte de meciul cu România: "Reuşim revanşa?"

Luxemburghezii au fost cei care au deschis scorul la Piatra Neamţ

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 02 septembrie 2011

"Reuşim revanşa?", a titrat cotidianul Tageblatt înaintea meciului Luxemburg - România din preliminariile Campionatului European din 2012, adăugînd că echipa pregătită de Luc Holtz are ca obiectiv o victorie.

"Tricolorii par complet schimbaţi şi îl fac pe selecţionerul Luc Holtz să aibă dubii. Echipa Luxemburgului va încerca cel puţin să-şi ia revanşa pentru înfrîngerea cu 3-1 din România. Victor Piţurcă a preluat postul de la Răzvan Lucescu iar lotul de acum este format în majoritate din jucători care evoluează în Liga I. Starurile echipei de azi sunt Săpunaru şi Marica, dar şi Ştefan Radu, care este accidentat", a notat sursa citată, scrie Mediafax.



Selecţionerul Luxemburgului, Luc Holtz, a declarat că absenţa lui Adrian Mutu poate fi un atu pentru echipa sa. "Mutu are experienţa şi valoarea de a decide un meci. Lipsa lui poate fi un avantaj pentru noi, dar România are şi alţi jucători valoroşi. Ştim că adversarul ne este superior, dar obiectivul nostru rămâne victoria", a spus Holtz.



Preşedintele Federaţiei Luxemburgheze, Paul Philipp, a afirmat că un punct după şapte meciuri în grupă este puţin pentru echipa sa. "Este totuşi un punct, în alte campanii n-am reuşit nici măcar atât. E clar că vrem şi mai mult. Din punct de vedere tactic, sîntem în progres de cîţiva ani. Acum vrem să arătăm că ştim să şi jucăm fotbal, dar acesta este un obiectiv pe termen mai lung. România luptă pentru calificare şi nu cred că prin absenţa câtorva jucători România este mai slabă. Tinerii care vin din urmă sînt talentaţi şi sunt flămânzi, cum se spune. E periculos", a spus Philipp.



Publicaţia Le Quotidien scrie că România a pierdut din forţă prin lipsa jucătorilor Mutu, Tamaş sau Ştefan Radu.



Echipa probabilă a României în Luxemburg:

Tătăruşanu - Măţel, Galamaz, Chiricheş, Raţ - Cociş, Bourceanu, Cr. Tănase - Torje, Marica, G. Bucur

Rezerve: Pantilimon, Nicoliţă, Goian, Latovlevici, Zicu, Lazăr, Herea





Clasament Grupa D

1. Franţa 6 4 1 1 9-2 13p

2. Belarus 7 3 3 1 6-2 12p

3. Bosnia 6 3 1 2 8-7 10p

4. România 6 2 2 2 8-6 8p

5. Albania 6 2 2 2 4-6 8p

6. Luxemburg 7 0 1 6 1-13 1p



Ce meciuri se joacă azi

Luxemburg - ROMÂNIA

Belarus - Bosnia

Albania - Franţa



Ce meciuri mai sînt de jucat:

6 septembrie: ROMÂNIA - Franţa; Bosnia - Belarus; Luxemburg - Albania

7 octombrie: Bosnia - Luxemburg; ROMÂNIA - Belarus; Franţa - Albania

11 octombrie: Albania - ROMÂNIA; Franţa - Bosnia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.