International   •   EURO 2012   •   Luxemburg - România, ProTV, 20:30, radio GSP şi liveTEXT GSP.ro

GALERIE FOTO Prietenii noştri, luxemburghezii » În 2005 şi în 2007 am păşit cu ajutorul lor în EUROPA

+6 Foto
Imagini din Luxembourg, capitala Marelui Ducat al Luxemburgului. Mănăstirea Neumunster, locul unde, la 25 aprilie 2005, s-a semnat Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană

Articol de Viorel Tudorache, Raed Krishan (foto)   —  vineri, 02 septembrie 2011

"Mir welle bleiwe wat mir sin" (Vrem să rămînem ceea ce sîntem), este motto-ul naţional al Luxemburgului, pe care n-ar fi rău să-l cunoască şi "tricolorii" lui Victor Piţurcă.

Acesta s-ar traduce prin ambiţia localnicilor de rămîne o ţară mică, dar foarte bogată şi independentă faţă de statele din jurul lor, Belgia, Germania şi Franţa.



Meciul de diseară nu schimbă cu nimic ritmul de viaţă liniştit al luxemburghezilor, care îşi văd imperturbabili de treburile cotidiene. Joggingul de dimineaţă, plimbările cu bicicleta, apoi fuga la joburi. Peste zi capitala Marelui Ducat este împînzită de turiştii străini. Au şi ce să admire! Luxembourg arată ca un veritabil muzeu de istorie în aer liber. Cu clădiri şi monumente care îţi taie efectiv respiraţia prin arhitecura medievală.



Pe impresionanta listă a obiectivelor turistice, o clădire atrage în mod special atenţia românilor. E vorba de mănăstirea Neumunster, locul unde, la 25 aprilie 2005, s-a semnat Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană. În plan fotbalistic, de Luxemburg ne

leagă amintirea ultimei calificări la un turneu final, Euro 2008, după o victorie cu 2-0 în toamna lui 2007. Un succes azi în Marele Ducat ne-ar menţine porţile deschise spre un alt drum la Campionatul European. Să sperăm că motto-ul naţional al Luxemburgului se va adeveri şi diseară: "Mir welle bleiwe wat mir sin" (Vrem să rămînem ceea ce sîntem).



VEZI MAI JOS o galerie foto din Luxembourg

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.