Nationala

Victor Piţurcă: "M-am temut mult de acest meci, n-am apucat deloc să mă gîndesc la Franţa"

Victor Piturca a revenit cu o victorie in meci oficial pe banca naționalei

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 02 septembrie 2011

Victor Piţurcă s-a declarat extrem de mulţumit de rezultatul de astăzi din meciul cu Luxemburg, 2-0, şi a spus că aşteaptă acum cu nerăbdare confruntarea cu Franţa, decisivă în privinţa calificării la Campionatul European din 2012.

"Ca să fie un început reuşit pentru mine avem nevoie de un meci bun şi un rezultat bun cu Franţa. Din păcate avem probleme mari de lot acum, accidentarea lui Galamaz ne pune mari probleme. Eu sper să-şi revină, abia mîine vom afla dacă va mai putea juca.

Nu ne avantajează deloc rezultatul din Belarus, dar pe mine mă interesează jocul cu Franţa. Numai după aceste două jocuri voi trage linie şi vom vedea ce e de făcut pe viitor. Aveam nevoie de jucători mai tehnici azi şi de aceea l-am preferat pe Lazăr. Cu Franţa o să intre Bourceanu, mai ales că e odihnit.

Încă nu m-am ocupat deloc de meciul cu Franţa, mi-a fost foarte teamă de meciul acesta. Sînt multe lucruri care trebuie luate în seamă, de duminică începem să ne pregătim. Să nu credeţi că ne vom închide cu totul în apărare în meciul de marţi, vom ataca, dar nu putem să-i neglijăm şi să-i lăsăm să atace", a spus Victor Piţurcă la ProTV.

Raţ a fost preferat pentru banderolă
Selecţionerul şi-a explicat şi decizia de a-l numi pe Răzvan Raţ căpitanul echipei reprezentative, spunînd că a luat această decizie pe seama experienţei şi a vechimii la echipa naţională.

"Raţ a fost întotdeauna favorit să preia banderola pentru că e cel mai experimentat, dar nu am vrut să mai creez discuţii şi de aceea nu am vrut să spun nimic. Şi Marica a fost în vederile mele, dar decizia e luată acum. Tot Raţ va fi căpitan şi cu Franţa", a mai spus Piţurcă.

Clasament Grupa D
1. Franţa 7 5 1 1 11-3 16p
2. Bosnia 7 4 1 2 10-7 13p
2. Belarus 8 3 3 2 6-4 12p
4. România 7 3 2 2 10-6 11p
5. Albania 6 2 2 2 4-6 8p
6. Luxemburg 8 0 1 7 1-15 1p

Meciuri jucate pe 2 septembrie:
Luxemburg - ROMÂNIA 0-2
Belarus - Bosnia 0-2
Albania - Franţa 1-2

Ce meciuri mai sînt de jucat:
6 septembrie: ROMÂNIA - Franţa; Bosnia - Belarus; Luxemburg - Albania
7 octombrie: Bosnia - Luxemburg; ROMÂNIA - Belarus; Franţa - Albania
11 octombrie: Albania - ROMÂNIA; Franţa - Bosnia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.