Nationala

Francezii s-au distrat la antrenamentul oficial, încercînd să degajeze mingea în “plasmele” de deasupra terenului

+1 Foto
Francezii au ascultat atenți ce le-a spus Laurent Blanc, în timp ce Ribery făcea baloane

Articol de Radu Oprişan, Andrei Niculescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ribery a mestecat gumă tot antrenamentul, uşor superior faţă de colegii săi. Blanc a alcătuit un careu al "greilor", cu el, Abidal, Benzema, Evra şi Menez. Oaspeţii au constatat că gazonul nu e în cea mai bnă condiţie, încercînd să se protejeze de accidentări


Click aici pentru cele mai tari imagini de la antrenamentul naţionalei Franţei!

Francezii au ieşit la antrenamentul oficial aseară la ora 18:40. Părea evident că sînt avizaţi de inaugurarea stadionului, l-au examinat cu atenţie şi, în scurt timp, au descoperit că gazonul nu e bine prins. "Nu ne convine, ne putem accidenta, trebuie să avem grijă", au comentat cei din staff, ieşiţi primii pe teren.

Distracţie cu tabela de marcaj
Primii jucători ieşiţi de la cabine nu au fost chiar marile vedete. Valbuena, Mandanda, Kaboul , M'vila, Marin, Menez şi Sagna (foto) s-au amuzat văzîndu-se pe plasmele cubului de deasupra gazonului, de unde erau filmaţi. Au pus mîna pe mingi şi au încercat să degajeze cît mai mult în sus, un soi de pariu: "cine atinge ecranele". Nu a reuşit nici unul, dar s-au amuzat.

Ribery, vedeta cu chewingum
"Greii" au ieşit printre ultimii pe gazon. Ribery clar în fiţe, uşor superior chiar şi faţă de ceilalţi colegi, atingînd mingea din "talent", prin devieri. Mesteca gumă, ceea ce a făcut pe tot parcursul antrenamentului. Blanc l-a pus imediat într-un grup al "greilor", cu Benzema, Abidal, Evra şi Menez. I-a urmărit atent, cu un aer aparent absent, la exerciţiul triunghiurilor de pase care îl pun atît de bine în valoare pe jucătorul lui Bayern.

Abidal, aşa cum e cunoscut de la toate acţiunile Barcei, modest, serios şi concentrat. Nu a zîmbit aproape deloc şi a executat atent tot ce a comandat unul dintre secunzii lui Blanc. Benzema, cu un aer de licean uşor îndrăgostit, a urmărit distrat forfota din tribune şi a zîmbit către jurnaliştii francezi cunoscuţi. Apoi s-a încruntat, în glumă, cînd a observat un teleobiectiv care îl urmărea obsesiv.

Antrenament închis degeaba
Atît francezii, cît şi orice alt adversar care va dori să se ascundă de ochii spionilor de specialitate închizînd antrenamentele de le Naţional Arena trebuie să se asigure de un lucru: şi anume că toate camerele de luat vederi din stadion, dar mai ales cele de pe cubul de deasupra terenului, sînt deconectate şi inofensive. Pe tot parcursul şedinţei de pregătire, "big brotherul" din cub, cu o rezoluţie foarte mare, a filmat şi proiectat pe cele patru plasme imagini din antrenamentul Franţei.


"Chiricheş? Nu am auzit de el"
Laurent Blanc a surprins ori a încercat să îşi adoarmă adversarul, pe Victor Piţurcă: "Echipa României este una puternică. Spuneţi că printre titulari e Chiricheş? Nu ştiu cine e, nu am auzit de el", a comentat selecţionerul Franţei, moment în care jurnaliştii români s-au amuzat, refuzînd să îl creadă.


"E un meci important şi pentru voi, românii, dar şi pentru noi. Punctele sînt foarte importante. Fiecare meci are adevărul lui, fiecare echipă propune altă tactică, vom vedea ce va fi"
Laurent Blanc, selecţioner Franţa

România - Franţa, meci din preliminariile CE 2012, se joacă azi, de la ora 21:30 şi va fi transmis în direct de TVR 1 şi DolceSport şi liveTEXT de gsp.ro, unde comentăm împreună.

Clasament Grupa D
1. Franţa 7 5 1 1 11-3 16p
2. Bosnia 7 4 1 2 10-7 13p
3. Belarus 8 3 3 2 6-4 12p
4. România 7 3 2 2 10-6 11p
5. Albania 6 2 2 2 4-6 8p
6. Luxemburg 8 0 1 7 1-15 1p

Ce meciuri mai sînt de jucat:
6 septembrie: ROMÂNIA - Franţa; Bosnia - Belarus; Luxemburg - Albania
7 octombrie: Bosnia - Luxemburg; ROMÂNIA - Belarus; Franţa - Albania
11 octombrie: Albania - ROMÂNIA; Franţa - Bosnia

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.