La singurul antrenament al "tricolorilor" pe Naţional Arena, suprafaţa de joc s-a rupt. De gazon s-a ocupat tot firma lui Adrian Oprişan, responsabil şi cu "plaja" pe care România pierdea cu 2-5 cu Danemarca, în 2003, pe vechiul "23 August"
În 2003, a fost, conform FRF, “prea frig”! România - Danemarca s-a jucat pe nisip. Acum, se justifică Primăria, a fost “prea cald”. Gazonul e nefixat suficient şi sar brazde din el. Elementul comun îl reprezintă firma lui Adrian Oprişan, fratele baronului PSD de Vrancea, Marian Oprişan.
Pe 30 iulie, înaintea plecării spre Luxemburg, Victor Piţurcă a decis ca elevii săi să facă un prim antrenament pe Naţional Arena. Şi acum ne mai urmăresc imaginile în care, după numai cîteva minute, după o alunecare, Raţ încerca să "lipească" la loc o bucată mare din proaspătul gazon, care are fi trebuit să fie gata de joc pe 10 august, la inaugurarea programată iniţial cu Argentina. De atunci, responsabilii se tot chinuie să cîrpească situaţia şi suprafaţa de joc.
Într-un comunicat oficial, Primăria Generală a Capitalei, proprietara stadionului, susţine că starea gazonului se datorează timpului prea scurt de la aplicare, căldurii şi absenţei precipitaţiilor. Se precizează că "sistemul de joc nu a fost recepţionat şi achitat către antreprenor, urmînd ca acest lucru să se facă numai după probarea lui, adică efectuarea unor jocuri oficiale".
"Acest stadion a fost realizat pentru disputarea finalei Europa League din 2012, perioadă în care gazonul ar fi avut suficient timp pentru fixare"
din comunicatul oficial al Primăriei Bucureşti
Oprişan s-a accidentat pe Naţional Arena!
Antreprenor este firma Gama Verde SRL, al cărei patron e Adrian Oprişan, acelaşi care, în martie 2003, "se ocupase" de gazonul de pe vechiul "23" pentru partida cu Danemarca. Se ştie, a ieşit un teren plin de nisip. Atunci s-a dat vina tot pe vreme, mai exact pe temperaturile scăzute, care n-ar fi permis creşterea ierbii. Cu puţin timp în urmă, Adrian Oprişan a căzut într-o gură de canal pe Naţional Arena. S-a ales cu o tăietură urîtă la muşchii fesieri, avînd nevoie de intervenţia medicilor plasticieni.
Trebuia o instalaţie cu lasere
Reprezentanţii Primăriei au recunoscut că, pentru ca gazonul să prindă rădăcini şi să nu se mai rupă, ar fi trebuit achiziţionată o instalaţie specială, cu lasere, de 300.000 de euro, care să acţioneze asupra suprafeţei de joc. N-au mai existat însă bani pentru aşa ceva, deşi, de la proiectare pînă la finalizare, preţul National Arena a crescut de la 140 de milioane de euro la aproximativ 240 de meilioane de euro. Respectiva instalaţie ar urma să fie bugetată în perioada imediat următoare.
80.000 de euro a costat tot covorul de gazon instalat pe National Arena, rulourile cu iarbă fiind aduse din Italia
120.000 de euro ar fi preţul pentru o singură schimbare a suprafeţei de joc de pe National Arena,
"Cînd ne-am antrenat acolo, gazonul a fost bun, dar se cam rupea. Nu am evitat să ne mai pregătim acolo, dar am fi pierdut prea mult timp cu drumul. Din cîte ştiu, se lucrează pentru ca gazonul să fie reparat"
Victor Piţurcă, selecţioner România
"Sperăm să se remedieze. Ceea ce e sub gazon nu e tasat. Ar fi bine să se bage cît mai e timp un tăvălug mare pe toată suprafaţa de joc"
Răzvan Raţ, căpitan România
România - Franţa, meci din preliminariile CE 2012, se joacă azi, de la ora 21:30 şi va fi transmis în direct de TVR 1 şi DolceSport şi liveTEXT de gsp.ro, unde comentăm împreună.
Clasament Grupa D
1. Franţa 7 5 1 1 11-3 16p
2. Bosnia 7 4 1 2 10-7 13p
3. Belarus 8 3 3 2 6-4 12p
4. România 7 3 2 2 10-6 11p
5. Albania 6 2 2 2 4-6 8p
6. Luxemburg 8 0 1 7 1-15 1p
Ce meciuri mai sînt de jucat:
6 septembrie: ROMÂNIA - Franţa; Bosnia - Belarus; Luxemburg - Albania
7 octombrie: Bosnia - Luxemburg; ROMÂNIA - Belarus; Franţa - Albania
11 octombrie: Albania - ROMÂNIA; Franţa - Bosnia
{{text}}