Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA ÎŞI IA ADIO DE LA EURO 2012

TRIST Speranţa României stă în echipa care nu a obţinut nici un punct în calificările pentru EURO 2004!

TRIST Speranţa României stă în echipa care nu a obţinut nici un punct în calificările pentru EURO 2004!

Articol de Vlad Pahonţu   —  miercuri, 07 septembrie 2011

Pînă acum 6 ani, Luxemburg nu ştia cum ar fi să se bucure la un gol marcat şi cu atît mai puţin la o victorie, iar acum a venit momentul în care România stă la mîna naţionalei antrenate de Luc Holtz pentru a spera la o calificare în play-offul pentru EURO 2012. Echipa pe care "tricolorii" au învins-o de două ori în preliminariile pentru EURO 2012 (3-1 la Piatra Neamţ şi 2-0 la Lëtzebuerg) are o misiune aproape imposibilă, chiar dacă ieri au învins Albania cu 2-1: să oprească Bosnia chiar pe terenul acesteia.



Chiar şi cu un egal obţinut în faţa Bosniei de către Luxemburg, România are nevoie de şi mai mult noroc: Franţa să nu le cedeze bosniecilor mai mult de un punct, în deplasarea acestora din "Hexagon" şi România să cîştige ambele întîlniri rămase, cu Belarus şi Albania.



În calificările pentru EURO 2000, luxemburghezii NU au reuşit nici măcar un egal, dar a înscris de două ori, primind 23 de goluri.



LUXEMBURG NE-A LUAT PESTE PICIOR DUPĂ VICTORIA CU ALBANIA!



În calificările pentru EURO 2004, Luxemburg NU a obţinut nici un punct şi nu a înscris nici măcar un gol, terminînd cu un bilanţ de 0-21. În aceeaşi ediţie a europenelor, România a rămas şi ea acasă, făcînd parte din aceeaşi grupă, avînd în faţă Danemarca şi Norvegia.



Are un singur jucător cunoscut în Europa



Mario Mutsch, coleg cu George Ogăraru la Sion (Elveţia), este cel mai cunoscut jucător luxemburghez din lotul lui Luc Holtz. "Elveţianul" în vîrstă de 27 de ani a adunat 41 de selecţii pentru ţara sa şi a înscris un gol.



Luxemburg a jucat la EURO 1964!



Cea mai mare performanţă a Luxemburgului va rămîne pentru o bună perioadă de timp participarea la Campionatul European din 1964, în urmă cu mai bine de 47 de ani, atunci cînd Spania a găzduit competiţia şi a ieşit campioană. Luxemburg a jucat în primul tur, trecînd de Olanda (1-1 şi 2-1), dar s-a oprit în turul al doilea, în faţa danezilor, după două egaluri şi o înfrîngere (3-3, 2-2, 0-1).



CLASAMENT

1. Franţa 8m 17p

2. Bosnia 8m 16p

3. România 8m 12p

4. Belarus 9m 12p

5. Albania 8m 8p

6. Luxemburg 9m 4p



S-au jucat ieri: Luxemburg - Albania 2-1, România - Franţa 0-0, Bosnia - Belarus 1-0 Mai sînt de jucat: 7 octombrie - România - Belarus, Bosnia - Luxemburg, Franţa - Albania; 11 octombrie - Albania - România, Franţa - Bosnia



- 6-0 este cea mai categorică victorie a Luxemburgului (cu Afganistan, 26 iulie 1948)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.