Europa League

Gigi Becali: "Gazonul de pe National Arena e bun de pus în parcuri"

Aşa arăta gazonul de pe National Arena la jocul cu Franţa

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 08 septembrie 2011

Gigi Becali a vorbit despre implicarea Federaţiei Române de Fotbal în schimbarea gazonului de pe "National Arena".

"Contează banii pentru Federaţie? După ce le-am dat eu pontul, au zis în ceasul al 12-lea să se implice. E de admirat lucrul ăsta. Oricum, e obligaţia lor. Nici nu au unde să cheltuie banii pe care i-au luat. Mulţumesc din suflet şi din inimă Federaţiei că schimbă gazonul.

I-am adus pe cei de la firma olandeză la Bucureşti, sînt cei mai buni în acest domeniu. Un om de-ai mei este acum la firmă, o să vegheze în continuare ce se va întîmpla, chiar dacă se ocupă Federaţia. Dacă nu mă implicam, mai vedeaţi meci pe National Arena peste 6-7 luni. Nu spunea toată lumea că nu se poate face nimic?

La 3 şi jumătate-4 noaptea i-am adus pe cei din Olanda să vadă gazonul. Am plătit 20.000 de euro ca să îi aduc cu un avion privat. Patronul firmei a venit personal. Mi-a spus că e făcut pe plasă de gută. Şi Oprescu a fost azi-noapte. Gazonul care a fost montat este din acela pe care îl pui în parcuri, de aceea a fost atît de ieftin. Are rădăcina putrezită. Cum să îţi baţi joc în asemenea hal de o ţară întreagă?

Acum ştim cît de simplu e să pui un gazon. Dar Oprişan nu ştia lucrul ăsta, că îl pui într-o zi şi a doua zi poţi să joci? Dacă nu spuneam eu asta, dormea toată lumea şi nu ştia. Am demonstrat cine este Gigi Becali. Toţi s-au ascuns, cu excepţia lui Oprescu", a spus Gigi Becali la " Contraatac", pe GSP TV.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.