Fotbal   •   Liga 1   •   ŢSKA SOFIA

Zicu dă cărţile pe faţă » Îl face praf pe Nicolae Badea şi povesteşte cum a fost lăsat baltă de Dinamo în cel mai greu moment al carierei

Ianis Zicu a decis să vorbească despre perioada petrecută la Dinamo şi despre greutăţile pe care le-a întîmpinat acolo

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 septembrie 2011

Internaţionalul român Ianis Zicu a trimis o scrisoare deschisa pe adresa Cancan, prin care a dorit să lămurească anumite aspecte referitoare la perioada pe care a petrecut-o în "Ştefan cel Mare". Află de ce a ales Zicu să facă acum acest gest şi de ce se consideră batjocorit de unul dintre conducătorii lui Dinamo!

Iată scrisoarea lui Ianis Zicu

"În momentul în care am plecat de la Dinamo am luat decizia de a nu mai discuta despre clubul la care am jucat atîţia ani. Am avut o înţelegere verbală cu dl. preşedinte Nicolae Badea (pentru că, pentru mine, cuvîntul este mai important decît orice hîrtie), în termeni simpli: ei îmi dau banii pe care mi-i datorează în 10 zile (în iulie 2010), eu îmi văd de drumul meu... Din păcate, dl. preşedinte Badea nu şi-a respectat înţelegerea. Din suma datorată mi-a fost achitat doar un procent de 75%, în 3-4 transe, în decurs de un an, deşi trebuia să-i primesc pe toţi odată. Ultima parte din banii primiţi, fapt care m-a jignit îngrozitor şi mi-a provocat multă, multă scîrbă, a fost în ziua în care a murit mama mea! Jalnica încercare nu mi-a făcut deloc bine, dimpotrivă. Iar ce mi-a mai rămas de luat nu am mai primit. Şi mi-a transmis dl. preşedinte Badea că nici nu o voi mai primi, fiindcă am fost plătit destul la Dinamo.

Suma nu e mare. E infimă chiar, în comparaţie cu banii la care am renunţat eu ca să joc la Dinamo, refuzînd oferte mult mai bănoase. Infimă în comparaţie cu sutele de mii de euro la care am renunţat eu acceptînd diminuarea drastică a contractului. E infimă în comparaţie cu suma platită de mine pentru operaţie şi pentru tratament.

Da, este adevărat, am fost lăsat baltă după ce m-am accidentat pe teren, la meciul cu Lazio, şi am plătit eu 100 de mii de euro intervenţia medicală şi recuperarea (clubul trebuia să suporte orice intervenţie chirurgicală sau tratament... Este scris foarte clar în orice contract).

Am lucrat cu mai mulţi patroni din fotbalul românesc. La Rapid, cu dl. George Copos, despre care s-au spus multe lucruri neadevărate. Copos este un om de mare caracter, a respectat tot ce mi-a promis. La Timişoara, cu dl. Marian Iancu. Un bărbat adevărat, un caracter aparte. S-a achitat de absolut tot ce am stabilit, am fost plătit pînă la ultimul cent, chiar şi după perioada în care Poli a fost retrogradată. Şi la Dinamo am lucrat cu un om serios, Cristi Borcea. Păcat că nu se mai implică la fel de mult, iar asta se vede! Sînt incredibil de dezamăgit de cum am fost tratat. Sînt conştient că va urma o reacţie a domnului Badea. Ca şi în alte cazuri, va publica sumele pe care le-am primit de-a lungul timpului, punctînd că am avut un contract mare. Un contract pe care dînsul l-a semnat, dînsul a acceptat tot ce era trecut acolo şi tot dînsul nu l-a respectat. Am crezut în bun-simţ, am crezut într-un om care te priveşte în ochi în momentul în care ajungi la o înţelegere. M-am înşelat. Eu am dorit din suflet să joc cît mai bine la Dinamo, să ajung în Champions League. Nu am făcut probleme, am respectat programul de antrenament, dar n-a fost să fie. Nu m-am adaptat la sistemul impus la Dinamo în ultimii ani de conducere a clubului, sistem care o să ducă la o lipsă şi mai acută de rezultate. Perioadele foarte bune petrecute la Rapid, Poli, CSKA SOFIA şi chiar Dinamo, între 2001 şi 2003, demonstrează că în 2007 au fost doar probleme de adaptare. Nu eu am vrut să mă accidentez, aşa a vrut soarta.

Îi sfătuiesc public pe toţi fotbaliştii din România să fie foarte atenţi cînd semnează contractele, să fie fermi cînd nu li se respectă ce au semnat. Eu regret şi acum că mi-am retras memoriul pe care îl depusesem împotriva celor de la Dinamo. Am stat şi 8 luni fără să încasez un ban. Este singurul meu comentariu public pe această temă şi, indiferent de ceea ce vor spune cei de la Dinamo, eu nu am să mai comentez! (pentru că sînt specialişti în comunicate de presă sau jigniri)... Nu mai vreau niciun ban de la dl. Badea, dar sper ca suma restantă să ajungă la un centru de plasament. Ianis Zicu"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.