Sporturi   •   Tenis   •   TENIS - US OPEN

Serena Williams vs Caroline Wozniacki, finala din semifinalele US Open

Serena Williams şi Caroline Wozniacki se întîlnesc în semifinale la US Open

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 09 septembrie 2011

Daneza Wozniacki, numărul 1 mondial, o va întîlni în semifinale la US Open pe Serena Williams, cap de serie numărul 28, care e văzută drept principala favorită la titlu

Americanca Serena Williams, cap de serie numărul 28, o va întîlni pe daneza Caroline Wozniacki, numărul 1 mondial în semifinalele ultimului turneu de Mare Şlem al anului, US Open. În sferturile de finală, Serena a trecut cu 7-5, 6-1 de de rusoaica Anastasia Pavliucenkova, cap de serie numărul 17, iar Caroline a învins-o pe germanca Andrea Petkovic, scor 6-1, 7-6 (5).



Deşi este numărul 1 WTA, Wozniacki porneşte în semifinale ca outsideră, Serena fiind dată de toate casele de pariuri drept favorită la cîştigarea turneului. De altfel, în întîlnirile directe dintre cele două, Williams conduce cu 2-0, ambele întîlniri avînd loc în 2009, primul la Sydney, iar cel de-al doilea la Turneul Campioanelor. Wozniacki nu a cîştigat niciodată US Open, fiind finalistă în 2009. Serena, în schimb, a triumfat de trei ori la Flushing Maedows: 1999, 2002, 2008. A fost şi finalistă în 2001.



În cealaltă semifinală se vor întîlni australianca Samantha Stosur, favorita 9, şi surpriza de pînă acum a turneului, germanca Angelique Kerber, locul 92 WTA. Stosur a câştigat în faţa favoritei numărul 2, rusoiaca Vera Zvonareva, scor 6-3, 6-3, iar Kerber, care în "optimi" a eliminat-o pe Monica Niculescu, a dispus în sferturile de finală de italianca Flavia Pennetta, cap de serie numărul 26, scor 6-4, 4-6, 6-3.

Semifinalele turneului feminin de simplu vor avea loc sâmbătă.



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.