Fotbal   •   Nationala   •   NAŢIONALĂ

Ţie îţi place Cociş? Piţurcă îl ţine în braţe, dar cifrele îl fac de rîs :S

Cocis este unul dintre preferaţii lui Piţurcă

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 10 septembrie 2011

În interviul amplu acordat Gazetei, Piţurcă l-a apărat cu insistenţă pe Cociş, criticat de fani şi de presă după România - Franţa 0-0. Dar cifrele din monitorizarea oficială îl pun la colţ pe selecţioner şi arată cît de slab a jucat mijlocaşul.

 

"Cum e posibil să-i dea Geambaşu nota 4 lui Cociş în Gazetă? Doar fiindcă nu-l place? Păi, vă spun eu, Cociş a avut o mulţime de acţiuni în careul Franţei, a făcut un marcaj excelent, a cîştigat toate duelurile aeriene. Dar aşa sînteţi voi, vă daţi mari specialişti şi nu sînteţi. Toţi ziariştii, în general, nu doar voi", a spus Piţurcă.

Andrei Vochin, specialistul în tactică al Gazetei, a scris într-un articol cu titlul "Adevărul despre Cociş" că "a spune astfel de lucruri înseamnă că fie vrei să-ţi protejezi jucătorul, fie negi evidenţa. Prima variantă ar fi de acceptat, a doua ar dovedi însă ignoranţa selecţionerului faţă de tehnologiile pe care, în anul de graţie 2011, le folosesc şi grupele de copii din fotbalul ăla pe care vrem noi să-l întrecem ca să ne mai calificăm la un turneu final".


Iată ce spune monitorizarea oficială a lui Răzvan Cociş, făcută de specialiştii de la InStat Football:

Minute jucate: 97

Şuturi la poartă: 0

Şuturi pe poartă: 0


Acţiuni reuşite: 65% (32 din 54). Sub el la acest parametru au fost doar Tănase (59%), Bănel (58%) şi Marica (63%).

A încercat un singur dribling tot meciul. I-a ieşit :D

A cîştigat 50% din duelurile aeriene (3 din 6). Chiricheş, de exemplu, are procentaj maxim

A participat de 21 de ori în faze ofensive. Fundaşii Goian şi Luchin au fost aproape să-l depăşească! Ambii au avut cîte 17 participări. Cociş a fost mult sub Marica (29), Tănase (30) şi Bănel (36)

Nici la pase precise n-a excelat. Are un procentaj de 62%. Marica, de exemplu, despre care s-a spus că a jucat prost şi a pierdut multe mingi, are 80% pase precise! Lider e Lazăr, cu 83%.

Recuperări în jumătate adversă: două. La egalitate cu Marica, dar sub Bănel (3) şi Tănase (5)

A jucat un singur balon în careul advers

Cociş (28 de ani) joacă la FC Rostov, ocupanta locului 14 în campionatul Rusiei. El a adunat pînă acum 43 de selecţii şi a marcat de două ori pentru naţionala României.

El este suspendat pentru următorul meci al României, cel cu Belarus.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.