Fotbal   •   Liga 1   •   FCM TG. MUREŞ

Mărturia tulburătoare a lui Astafei: ”M-am gîndit la Neşu. Fotbalul e şi o lecţie de solidaritate”

+3 Foto
Astafei, în rezerva sa de spital

Articol de Marius Tuhuţ, Lorand Vakarcs (Foto), Vlad Amariei (Tg. Mureş)   —  sâmbătă, 10 septembrie 2011

Mijlocaşul lui FCM Tg. Mureş, Victoraş Astafei, s-a ales aseară, la 2-2 cu Astra, cu o fractură de os temporal după un impact violent, cap în cap, cu Ţigănaşu. E încă internat în spital, dar se simte bine.  Vezi AICI rezumatul partidei şi faza la care s-a accidentat Astafei!



Medicul echipei, Gabriel Koszorus, a declarat că Astafei (24 de ani) va lipsi aproape două luni. "Efortul e contraindicat, iar cînd va reveni, va purta obligatoriu o cască de protecţie. Noroc că e foarte ambiţios, se va reface rapid", a spus doctorul ardelenilor.

Astafei se află în continuare sub supravegherea medicilor şi va fi externat în cursul săptămînii viitoare. "Nici nu ştiu cum m-am lovit, ce s-a întîmplat. Nu-mi mai aduc aminte minute bune dinaintea accidentării. Eram întins, fără să aud vuietul tribunei şi simţeam că-mi curge sînge din ureche. Auzeam numai vocea doctorului. I-am spus că vreau să mă ridic să joc. Ratasem o ocazie uriaşă înainte. Trebuie să stau cel puţin pînă luni în spital. După mine aş pleca în secunda 1. Am eu capul tare, dar de data asta a cedat", a avut puterea să glumească Victoraş Astafei.

Jucătorul a adăugat că în momentul în care a ajuns la spital s-a gîndit la drama prin care trece Mihai Neşu. "Fotbalul e şi o lecţie de solidaritate. Şi eu am primit o grămadă de mesaje de încurajare şi încă mai primesc: de la colegi de echipă, de la adversari, de la suporteri. Asta mă face mai puternic şi îmi doresc foarte mult să revin în teren, să-mi ajut echipa", a spus Astafei.


Mama fotbalistului, Stela Astafei, a stat în permanenţă în rezerva fiului ei. "Nu vrea decît să se întoarcă rapid pe teren", a spus aceasta. Ea a adăugat că s-a pus inclusiv problema unei fracturi de craniu şi de timpan, existînd mai multe cheaguri de sînge în ureche, scurse între timp.

VEZI MAI JOS IMAGINI CU ASTAFEI ÎN REZERVA SA DIN SPITAL!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.