Naumovski nu mai prinde nici lotul la Dinamo din cauză că nu poate comunica în limba noastră. Dacă nu rezolvă problema pînă la iarnă, pleacă din Ştefan cel Mare
Dinamoviştii s-au săturat să-l mai aştepte pe Kristijan Naumovski să înveţe limba română. Venit în urmă cu un sezon de la Rabotnicki, portarul de 22 de ani nu a reuşit să se acomodeze deloc cu Bucureştiul şi mai ales să comunice cu coechipierii.
Macedoneanul a primit indicaţii clare că nu va putea deveni titular dacă nu poate comunica în defensivă, însă nu a făcut nimic în acest sens, astfel că în acest sezon a prins doar o dată banca de rezerve, iar în celelalte patru partide din Liga 1 nu a fost inclus nici măcar în lot! Nici în sezonul trecut nu a impresionat: a jucat în 7 meciuri, încasînd nu mai puţin de 16 goluri! "Are calităţi foarte bune şi dacă ar fi progresat la capitolul comunicare, probabil era titular acum", spun dinamoviştii.
Naumovski a fost aproape de un împrumut în ţara natală în această vară, iar la iarnă va pleca sigur ori definitiv, ori sub formă de transfer temporar! Ieri, macedoneanul a fost titular în victoria echipei secunde cu CS Otopeni (1-0).
6.000 de euro este salariul lunar al lui Naumovski în Ştefan cel Mare, de două ori mai mare decît cel al titularului Cristian Bălgrădean
{{text}}