Şeicii lui Al Ain vor să-i facă toate poftele lui Cosmin Olăroiu. După ce i-au adus pe Rădoi şi Al Qahtani, arabii l-au luat şi pe unul din cei mai buni jucători ai mondialului din Africa de Sud, ghanezul Asamoah Gyan.
Fotbalistul a fost împrumutat pentru un an de Sunderland, echipă la care evoluează de la începutul lui 2010 şi pentru care a marcat 10 goluri în Premier League în 34 de meciuri.
Atacantul de 25 de ani a fost adus pentru a întări compartimentul ofensiv, mai ales că şeicii au renunţat de curînd la serviciile fostului jucător al Stelei, Valentin Badea, dat afară pentru a elibera un loc de stranier. În campionatul din Emirate se permit numai patru jucători străini în echipă.
Înainte de a ajunge la Sunderland, Gyan a mai evoluat în Serie A şi Ligue 1. În Italia a bifat 39 de meciuri şi 11 goluri la Udinese, dar şi 53 de meciuri în Serie B, la Modena. În Franţa a evoluat două sezoane pentru Rennes, formaţie pentru care a marcat de 14 ori în 47 de meciuri.
International • Campionate • EMIRATELE ARABE UNITE
Super-atacant pentru Olăroiu » L-a dat afară pe Badea şi l-a adus pe Asamoah Gyan
Articol de Gazeta Sporturilor — sâmbătă, 10 septembrie 2011
{{text}}