Stranieri

Fanii lui Utrecht au conceput un tricou pentru Mihăiţă Neşu

"Luctor et Emergo. Mihai Neşu" (Lupt şi mă ridic la suprafaţă. Mihai Neşu)

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 11 septembrie 2011

Fanii lui Utrecht nu l-au uitat pe Mihăiţă Neşu, care se luptă în continuare să se recupereze după o accidentare gravă suferită în luna mai. Suporterii olandezi au conceput un tricou în onoarea fotbalistului, pe care stă scris "Luctor et Emergo. Mihai Neşu" (Lupt şi mă ridic la suprafaţă. Mihai Neşu).

Fanii au avut şi un mesaj pentru fundaşul de 28 de ani şi i-au transmis că îl aşteaptă din nou în iarbă, să lupte alături de colegi pentru gloria din Eredivisie.

"(...) Mihai, nu putem face mai mult decât să ne rugăm pentru tine şi să ne gândim la tine. «Luctor et Emergo» spune totul despre situaţia ta, fă să se îndeplinească «Luctor et Emergo»", au scris suporterii lui Utrecht pe unul din siteurile fanilor, citat de Adevărul.

Mihai Neşu s-a accidentat la antrenamentele echipei sale, în data de 10 mai, în urma unei ciocniri cu coechipierul său Alje Schut, fiind transportat de urgenţă la spital, unde i s-a descoperit o vertebră cervicală fracturată. În prezent, fotbalistul român se află într-un centru de recuperare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.