Samantha Stosur a cîştigat turneul american după ce a învins-o aseară fără probleme, în două seturi 6-2, 6-3 pe Serena Williams, de trei ori cîştigătoare a turneului.
A noua favorită la cîştigarea trofeului, jucătoarea din Australia a trecut de cea mai mică dintre surorile Williams după numai o oră şi 13 minute, adjudecîndu-şi primul turneu de Mare Şlem din carieră. Nimeni nu ar fi crezut că Sam care a jucat meciuri lungi şi chinuitoare avea să o domine într-o asemenea manieră pe Serena. Americanca dovedise în tururile următoare că e gata pentru cel de-al 14 trofeu de Grand Slam al carierei. N-a fost să fie pentru Serena. În schimb, istoria tenisului s-a îmbogăţit cu numele unei o alte jucătoare. Samantha Stosur a jucat în cele două săptămîni de turneu cel mai lung meci de la New York, în compania Nadiei Petrova, dar şi cel mai lung tie-break, ca număr de puncte disputate, cu Maria Kirilenko.
"Nu cred că eu sînt învingătoarea. Nu credeam că pot să joc aşa de bine. E un sentiment extraordinar", a spus australianca de 27 de ani. Samantha a comis 12 de greşeli neforţate faţă de cele 25 ale adversarei sale. La loviturile direct cîştigătoare, Stosur a reuşit 20 , în timp ce Williams 19. Australianca s-a aflat la a doua finală de Mare Şlem a carierei, după ce a pierdut în 2010 la Roland Garros în faţa Francescăi Schiavone.
Finala masculină va avea loc în această seară între Novak Djokovici şi Rafael Nadal. Partida va începe la 23:00 şi va fi liveTEXT pe GSP.RO
{{text}}