Nationala

Gazonul de 180.000 de euro de pe Naţional Arena e aruncat la gunoi: "Nu mai e bun de nimic!"

Articol de Marius Mărgărit  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Unul dintre şoferii care au cărat bucăţile de gazon la depozitul firmei Rom Tatay a mărturisit: "Iarba aia nu mai poate fi folosită. Ce credeţi, altfel nu luam şi eu pentru grădină? O s-o ducă la groapă, la Glina!"


Pe 24 iulie, pe Naţional Arena se derulau primele brazde din noul gazon. Ieri, la nici o lună şi jumătate, a început procesul invers. După dezastrul de la meciul "naţionalei" cu Franţa, cînd suprafaţa de joc s-a ciuruit din primele minute, şi intervenţia în forţă a UEFA, gazonul lui Adrian Oprişan a început să fie scos din arenă. Operaţiunea de scoatere a fost făcută manual, la cererea expresă a UEFA, pentru a nu se distruge stratul germinal de dedesubt. Iarba a fost transportată la depozitul firmei Rom Tatay, undeva la marginea Bucureştiului, şi aruncată acolo. "Nici pentru grădină nu mai era bun", a spus unul dintre şoferii care au cărat gazonul.

Miercuri vine nou gazon, din Olanda
Reprezentanţii firmei Max Bogl, firma care a construit stadionul şi care avea în sarcină şi gazonul, au precizat că "noile rulouri de iarbă vor ajunge miercuri la Bucureşti şi pînă vineri operaţiunea de instalare a acestora va fi finalizată". Au confirmat că vechiul gazon va fi aruncat la gunoi, dar au mai precizat că "Primăria nu va plăti nimic pentru cel nou". Iarba va fi adusă de la firma olandeză Hendriks Graszoden, cea care a mai gazonat, printre altele, arenele Santiago Bernabeu şi Stade de France. E aceeaşi companie pe care o contactase şi Gigi Becali. O parte dintre cele 25 de tiruri cu noul gazon au pornit deja de ieri spre România. Primul meci oficial pe Naţional Arena ar trebui să fie Oţelul-Benfica, pe 27 septembrie, în grupele Champions League.

360.000 de euro îi ceruseră săptămîna trecută olandezii de la Hendriks lui Gigi Becali ca să-i pună gazonul pe Naţional Arena pînă mîine

Culmea tupeului: Oprişan vrea banii pe gazon!
Omul care a montat gazonul dezastruos de pe Naţional Arena, Adrian Oprişan, a punctat, ieri, pentru Mediafax, că aşteaptă să primească toată suma pentru lucrarea eşuată de la stadion: "Probabil că vom reuşi pe cale amiabilă să recuperăm banii. Dacă nu, vom încerca orice mijloace!". El a mai punctat că e posibil să fi fost şi victima unui complot, sugerînd că problema microclimatului, care nu a permis ierbii să se dezvolte, i-ar fi fost ascunsă iniţial spre "a putea fi găsit vinovat pentru situaţia gazonului". Şi a mai punctat că mostra de gazon montată în afara arenei s-a prins perfect în mediu natural.

Raportul UEFA: ”Nisipul aspru, covorul de iarbă se mişca”
Richard Hayden, omul care a inspectat gazonul distrus de pe Naţional Arena imediat după jocul cu Franţa, a realizat pentru UEFA un raport de 15 pagini, care a intrat ieri şi în posesia Gazetei. Oficialul amendează în document o serie de amănunte tehnice: "Criteriile de selecţie a nisipului de sub covorul de iarbă au fost greşite. Era instabil, aspru, iar covorul de iarbă se mişca. Arhitectura spectaculoasă a stadionului nu a luat în considerare şi creşterea gazonului, limitînd circulaţia aerului şi lumina". Se explică şi de ce s-a refuzat propunerea Stelei: "Existau prea mari riscuri, cum ar fi transportul gazonului, circa 2.200 de kilometri, şi posibila instalare în pripă a acestuia".

Obiective impuse în raportul UEFA
- instalarea noului gazon pînă pe 16 septembrie
- achiziţionarea unor surse suplimentare de lumină necesare gazonului
- anularea oricăror partide care ar afecta lucrările de modernizare necesare în primăvara lui 2012
- luarea în considerare a înlocuirii cu un alt gazon, în cazul în care obiectivele nu pot fi îndeplinite
- renovarea gazonului sub atentă supraveghere
- monitorizare intensă şi, în caz de nevoie, angajarea full time a unui staff specializat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.