Nationala

Blatter îl laudă pe Mircea Sandu pentru "noul şi magnificul stadion" > O fi văzut şi gazonul?

Da, aşa am reacţionat şi noi cînd am văzut cum arată gazonul de pe "magnificul stadion"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 13 septembrie 2011

Ruşinea gazonului impracticabil de la România - Franţa a fost trecută cu vederea de preşedintele FIFA, Sepp Blatter, care i-a trimis o scrisoare plină de aprecieri lui Mircea Sandu.

Blatter a fost două zile la Bucureşti, participînd la inaugurarea Naţional Arena şi a Centrului Tehnic de la Buftea. "Am petrecut multe momente intense în timpul acestei vizite", scrie şeful forului mondial. Apoi vorbeşte în termeni elogioşi despre noul stadion:

"Permiteţi-mi să vă felicit pentru conceperea şi realizarea acestor noi infrastructuri, care, indubitabil, vor contribui la dezvoltarea fotbalului din ţara dumneavoastră şi vor servi la promovarea în rândul tineretului român a adevăratelor valori ale sportului nostru, cele ale respectului, disciplinei, solidarităţii şi fair-play-ului, precum şi a tuturor binefacerilor acestora.

Fiţi încredinţat că voi păstra mereu în inima mea toate amintirile acestor momente fotbalistice, pline de bogăţie în întâlniri şi emoţii, dar şi de culorile ţării dumneavoastră în extraordinara atmosferă care a domnit în noul şi magnificul stadion".

Naţional Arena, stadion care a costat 234 de milioane de euro, a fost inaugurat pe 6 septembrie, cu meciul România - Franţa 0-0, în prezenţa a 50.000 de spectatori. Gazonul a cedat însă, atrăgînd criticile şi ironiile presei de afară. Suprafaţa de joc este înlocuită chiar în aceste zile.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.