Fotbal   •   Liga 1   •   ASTAFEI A SUFERIT O FRACTURĂ CRANIANĂ

Victoraş Astafei a fost externat

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 13 septembrie 2011

Atacantul echipei FCM Târgu Mureş, Victoraş Astafei, grav accidentat în meciul cu Astra Ploieşti din etapa a VI-a a Ligii I, a fost externat marţi, informează site-ul oficial al grupării mureşene.



După investigaţiile medicale la care a fost supus Victor Astafei, în urma accidentării suferite în partida cu Astra Ploieşti, medicii i-au pus diagnosticul "fractură de os temporal, fără deplasare şi fără complicaţii".



MĂRTURIA TULBURĂTOARE A LUI ASTAFEI IMEDIAT DUPĂ ACCIDENTARE



Pentru jucător urmează două luni de repaus la domiciliu, iar apoi o lună de reacomodare la efortul fizic, alături de coechipieri. Doar după aproximativ 90 de zile, Astafei va putea reveni din plin la antrenamente. Mai mult, pentru protejarea zonei afectate, medicii au propus purtarea unei căşti de protecţie.



Victoraş Astafei a fost transportat la spital în timpul meciului cu Astra Ploieşti de vinerea trecută, după ce s-a ciocnit cap în cap cu jucătorul Alexandru Ţigănaşu, de la oaspeţi. Astafei şi Ţigănaşu s-au ciocnit în minutul 78, jucătorul echipei gazdă prăbuşindu-se pe teren. Pe gazon a intrat o ambulanţă, iar medicii i-au imobilizat gâtul lui Astafei şi l-au pus pe o targă, cu care l-au urcat în salvare. Jocul s-a reluat în minutul 85, după şapte minute de întrerupere.



Medicii de la SMURD Târgu Mureş care l-au preluat pe Astafei i-au pus diagnosticul iniţial de traumatism cranio-cerebral. Imediat după ce Astafei a ajuns la SMURD, medicul rezident Cosmin Florian a declarat presei că starea acestuia este bună, că e conştient, cooperant şi stabil, fiindu-i făcute raze şi urmând să fie investigat şi cu computerul tomograf.



Potrivit medicului coordonator al SMURD Mureş, Cristian Boieriu, în urma investigaţiilor făcute cu ajutorul computerului tomograf, s-a constatat că Victor Astafei are o fractură craniană, dar că nu este necesară operarea.



sursa: mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.