International   •   Europa League   •   LAZIO - FC VASLUI, MÎINE, 20:00, SPORTRO ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Zotincă: "Trebuie să dăm 200 la sută contra lui Lazio. Nimic nu e imposibil"

FC Vaslui joacă mîine seară la Roma, contra lui Lazio

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 14 septembrie 2011

Antrenorul secund al echipei FC Vaslui, Dorin Zotincă, a declarat că fotbaliştii pregătiţi de Viorel Hizo vor avea o misiune grea împotriva formaţiei Lazio, dar nimic nu este imposibil.

"Lazio este o echipă foarte puternică, cu jucători buni, de aceea ne aşteaptă un meci foarte greu. Trebuie să dăm 200 la sută pentru a obţine un rezultat bun şi să punem probleme serioase pentru a putea învinge. Vom avea o misiune foarte grea însă nimic nu este imposibil. Au şi puncte slabe pe care încercăm să le speculăm", a spus Zotincă.



Dorin Zotincă a urmărit partida din campionat dintre AC Milan şi Lazio şi consideră că FC Vaslui are avantajul că este o echipă mai omogenă decât cea italiană. "Pentru noi avantajul este că avem omogenitatea grupului. Sperăm să trecem de tracul de început de meci. Wesley, Sânmărtean şi Adailton sunt jucătorii care pot face diferenţa în orice moment pe orice stadion", a mai spus el, conform Mediafax.



Antrenorul secund al Vasluiului consideră că Lazio este favorită chiar dacă va utiliza şi jucători de rezervă în primul meci din Liga Europa. "La Lazio orice rezervă este cel puţin la nivelul oricărui jucător al Vasluiului şi nu cred că este o lipsă de respect fotbalistic faptul că vor juca cu rezervele", a explicat Zotincă.



Lazio Roma - FC Vaslui, din Grupa D, se va disputa de la ora 20.00, în direct la televiziunea sportro şi liveTEXT pe GSP.RO.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.