Nationala

Gata! Noul gazon de pe Naţional Arena a fost montat în totalitate!

+11 Foto
Noul gazon de pe National Arena, complet montat

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 15 septembrie 2011

UPDATE VINERI, 17:00. GSP îţi arată imagini în exclusivitate cu noul gazon de pe National Arena, complet montat! 11 zile au administratorii arenei pînă la meciul Oţelul-Benfica, din grupele Ligii, pentru ca terenul să fie în condiţii perfecte. Vezi foto in galeria de mai jos!

UPDATE VINERI, ora 10:30. Operaţiunea montării noului gazon tocmai s-a încheiat!
Sursele gsp spun că s-a muncit pînă aseară tîrziu, spre miezul nopţii, şi de azi dis-de-dimineaţă pentru ca rulourile să fie asamblate cît mai repede. Motivul? Iarba, adusă cu tirurile tocmai din Olanda, s-ar fi deteriorat dacă nu era întinsă într-un timp scurt.

>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>

UPDATE ora 16:00: Gazeta îţi oferă în premieră primele imagini cu noul gazon de pe Naţional Arena. Vezi mai jos imaginile!

UPDATE ORA 10.34:
În urmă cu cîteva minute a început montarea primelor rulouri de gazon. Lăţimea noilor rulouri este de 2 metri, în loc de 1,2 metri, cît aveau cele vechi, iar grosimea de 5 centimetri în loc de 3 centimetri.

VEZI MAI JOS GALERIA FOTO

UPDATE ORA 10:10:
S-a terminat descărcarea primului tir care conţinea o parte din noul gazon ce va fi montat pe noul stadion din Bucureşti. Gazonul a fost lăsat chiar în interiorul National Arena, pe locul unde va fi montată suprafaţa de joc adusă din Olanda.

Naţional Arena va avea un nou gazon şi primele 3 tiruri care îl transportă din Olanda au trecut graniţa României şi au ajuns la stadion în această dimineaţă, urmînd ca tot în cursul zilei de astăzi să sosească şi restul de 21 de transporturi.

Montarea gazonului ar trebui să înceapă cît mai repede, pentru că altfel există riscul să se deterioreze dacă stă nepus mai mult de 48 de ore.

Reprezentanţii firmei Max Bogl au spus că "pînă vineri operaţiunea de instalare a noilor rulouri de gazon va fi finalizată".

În urma inspecţiei realizate după dezastrul de la meciul cu Franţa, UEFA a stabilit într-un raport următoarele obiective pe care oficialii trebuie să le îndeplinească.

- instalarea noului gazon pînă pe 16 septembrie
- achiziţionarea unor surse suplimentare de lumină necesare gazonului
- anularea oricăror partide care ar afecta lucrările de modernizare necesare în primăvara lui 2012
- luarea în considerare a înlocuirii cu un alt gazon, în cazul în care obiectivele nu pot fi îndeplinite
- renovarea gazonului sub atentă supraveghere
- monitorizare intensă şi, în caz de nevoie, angajarea full time a unui staff specializat

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.