România a devenit prima ţară cu baschet profesionist din Europa după ce federaţia internaţională (FIBA) a acceptat acest lucru, astfel că jucătorii români pot încheia cu cluburile la care activează contracte de muncă.
Carmen Tocală, preşedintele FR de Baschet, a declarat, joi, că deşi unii reprezentanţi ai cluburilor s-au arătat nemulţumiţi de trecerea la profesionism şi înfiinţarea ligii profesioniste de baschet, proiectul se va realiza în trei ani.
"Cluburile au reţineri pentru că o parte dintre ele sînt departamentele. Pentru a deveni profesioniste, cluburile divizionare A ar trebui să se transforme în societăţi comerciale sportive pe acţiuni. Nu se va întîmpla foarte repede, peste noapte, dar dorinţa noastră este să organizăm competiţiile în sistem profesionist. Vom atinge acest obiectiv în trei ani de zile. Nu se poate întîmpla peste noapte. Parte dintre cluburi sunt bugetare, sînt puţine cluburi private. Un club sportiv profesionist poate deveni societate comercială numai cînd prezintă anumite garanţii financiare. Asta înseamnă o ligă profesionistă de baschet, cluburi sportive profesioniste care se întrunesc şi devin structură a federaţiei. Va fi un minim de şase cluburi profesioniste", a declarat Carmen Tocală, într-o conferinţă de presă.
Ea a menţionat că în primă fază baschetul feminin va avea o ligă profesionistă. "Am început demersurile cu campionatul feminin. Fetele ar putea fi primele care s-ar transforma într-o ligă profesionistă. Campionatul Naţional va deveni a doua competiţie. Din Ligă nu se va retrograda, din contră, va exista şi posibilitatea acordării de wild-carduri. Cîştigătoarea ligii profesioniste va avea dreptul de a participa - şi vom obţine un wild-card - în EuroLigă. Este normal, e o competiţie privată europeană. Pentru cei care rămîn în campionatul naţional, unii vor activa în ULEB EuroCup şi respectiv EuroChallange", a adăugat preşedintele federaţiei.
{{text}}