Că fotbalul românesc e în picaj o ştim cu toţii, iar acest lucru se reflectă cel mai bine la echipa naţională, unde încercăm să tot reconstruim de cîţiva ani. S-au perindat mulţi selecţioneri la cîrma reprezentativei, dar marea problemă a fotbalului de la noi e tot lipsa jucătorilor de valoare.
Fostul agent FIFA Ioan Becali ştie din ce cauză fotbalul românesc nu mai produce super-jucători, ca pe vremuri.
"Tinerii noştri fotbalişti habar nu au ce vor să facă în viaţă. Ei cred că le pică tot în mînă. 99% din fotbaliştii de la noi numără secundele pînă se termină antrenamentul, apoi pleacă la plimbare cu iubitele. Nu am mai văzut de mult timp pe nimeni să stea o oră în plus peste program ca să lovească mingea.
Singurul jucător român care vrea să facă ceva cu fotbalul şi care încearcă zi de zi să-şi îmbunătăţească jocul e Torje. Şi iată că şansa i-a surîs şi sînt sigur că va profita de ea", a spus Ioan Becali la GSPTV.
Exemplul "Dodel"
Fostul impresar l-a dat exemplu pe Cristi Tănase, exemplu negativ însă: "Uitaţi-vă la Tănase, la 25 de ani pare că nu şi-a intrat încă în formă. Cînd intră pe teren e deja obosit. Lui îi trebuie mai multe antrenamente. Cînd crede că i-a ajuns, să mai alerge o jumătate de oră. El are tot ce-i trebuie, are şut, are plasament, are tehnică, îi lipseşte doar condiţie fizică"
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}